Dupa un alt apus de soare spectaculos, dar totusi banal, ma gandeam ca as vrea sa mai impartasesc cu voi cateva ganduri. Nu am mai apucat de cateva zile bune sa scriu ceva pe blog si chiar imi era dor sa scriu.
Fix in acest moment sufla o briza extrem de blanda pentru ca stau pe o terasa undeva intr-un golf tare pasnic al bratului Sithonia din peninsula Halkidiki, Grecia. Astazi pe seara m-au atacat si niste tantari, amintindu-mi ca lucrurile mici pot uneori face diferenta. O, da, niste tantari mici pot sa strice o seara pe plaja, insa o spun cu amuzament in acest caz. Si ca idee, va recomand o crema ce la mine functioneaza tare bine, Bioderma Cicabio Creme si care imi calmeaza intepaturile de tantar.
Am facut o introducere prozaica, pentru ca pana la urma lirismul ce il tin undeva ascuns, ca pe o rezerva egoista, nu isi gaseste locul. Stau si ma gandesc ca pe undeva si trubadurii de odinioara erau niste saltimbanci ai limbajului romantat. Cliseele se adunau si oamenii se emotionau doar pentru ca erau animati de niste cuvinte ce sunau bine spuse de altii. Astazi cliseele sunt ca o prezenta fara sfarsit si ne place sa le citim pe Social Media. Sau chiar sa le scriem. Daca nu iesim din zona de confort chiar nu face sens, mai ales daca ramai in energie masculina. Hai ca sper ca propozitia anterioara sa ne fi facut si pe tine si pe mine sa radem. Insa iti poti imagina ca sunt indivizi ce se emotioneaza la asemenea inlantuiri de cuvinte tampe?
Pentru ca luna asta ni l-a luat pe Alain Delon, am fost muta la diversele comentarii pur si simplu scabroase pe tema personalitatii lui. Ar fi complet redundant sa spun eu aici ce si cum a insemnat pentru cultura cinematografica actorul si artistul Alain Delon. Obisnuia sa spuna ca are un mauvais caractere, dar mai bine decat sa nu aiba caracter deloc. Greu de tradus si nu as spune caracter prost, ci un caracter de cal salbatic si greu de imblanzit. Sau tinand cont la cat de mult a iubit cainii, il vad ca pe un lup aciuat undeva intre oameni si care uneori uita sa aiba maniere de bichon. Si ce mi s-a parut haotic, gaunos, urat, este valul de ura contra lui.
Sunt vremuri in care prostia zgreaptana limbajul public. Nu mai stim sa respectam un necrolog. Nu mai intelegem ca oamenii de geniu nu pot fi pusi intr-un tipar. Totul trebuie sa fie likeable. Pentru semianalfabetii de TikTok, Alain Delon este un misogin si un mafiot. Desi habar nu au de istorie, de arta cinematografica, cultura, patimile unui artist cu povara geniului, nu, nimic nu conteaza. Vrem niste hatzijohni cu care sa simtim similaritate. Vrem sa scriem cu dezacord, sa avem emotii doar la un logo, dar sa fim intr-un clasament de niste k. Cine e Alain Delon? Cati followers avea, mai, pe Instagram? Acestea sunt dilemele.
Vad astazi un joc pueril pe tema spiritualitatii. Ma scuzati ca sar la alt subiect, dar sunt cam tot in acea zona in care derizoriul devine un fel de virus periculos. Ma credeti ca rasfoiesc uneori dictionarul si diverse alte carti sa ma asigur ca nu a disparut sensul real si corect al multor termeni ce sunt folositi si gresit si doar ca act de mimetism. Adica imitam un discurs ce ni s-a parut smart si folosim cuvinte care suna bine si atat. Este atat de mult discurs in spatiul public, dar si conversational, despre energii, simbolistica, tendinte, semnificatii, am impresia ca filozofia a coborat in supermarket. Stau sa ma intreb daca e vorba de ceva pueril sau de ceva superficial. Stau sa ma intreb daca e inceputul sfarsitului. Si cred ca extinctia umanitatii nu va veni nici din boala, nici din incalzire globala si nici din vreun cataclism natural. Prostia, grotescul, ignoranta ne vor distruge incet si sigur. Asa ca Nostradamus s-a inselat, probabil dintr-un exces de optimism.
Sunt pe o plaja unde zilnic vad minim 2 oameni citind din maxim 20 cati ne adunam in acest mic golf. Stiti ca revistele glossy din Bulgaria au mereu cadouri carti? Nu o sticla de oja sau un gloss, ci o carte.
Si vorbind de spiritualitate, am vazut de departe Muntele Athos, dar suficient de bine sa ma impresioneze. Sunt aici cateva locuri unde te poti opri sa il pozezi in toata splendoarea lui, se pot face curse cu vaporasul sa il vezi si mai deaproape. Vizitarea lui, dupa cum stiti, e foarte limitata, accesul e permis doar barbatilor si doar cu niste aprobari. Interdictia femeilor e vazuta ca un act de misoginism si undeva inteleg asta. E practic un refuz al instinctualului si al animalicului intr-o zona profund spirituala. Chiar si daca iti dedici viata rugaciunii ca barbat, se pare ca prezenta femeii il readuce la natura lui reala. Omul, oricat de spiritual se doreste, nu are cum sa isi nege carnea si dorintele ei. Sa insemne aceasta accesare intensa a spiritualitatii o negare a ceea ce esti ca animal? Poate e doar o faza si eu cred ca intr-o zi Muntele Athos va fi al tuturor, insa as vrea sa ramana o selectie a celor ce merg acolo. Si nu numai acolo. Sunt multe locuri in lumea asta care prea sunt democratizate. Nici in padure nu merita sa te plimbi daca esti inca la fel de idiot sa iti arunci sticla de plastic acolo.
Suntem intr-o lume in care idiotii incep sa devina eroii de Social Media pe care nici macar nu ii intelegem. Se da like si pare a fi un gest nou considerat in lista de bune maniere.
Tantarii mi se aduna pe ecran si e semn ca trebuie sa inchid acest articol. Pana la spiritualitate, e bine sa mai ascultam si natura si chiar un tantar. Si raman cu marea dilema daca spiritualitatea exclude instinctul uman.
