Femeia de 40 plus e un fel de jucarie de marketing. Sau hai sa ii spunem un fel de bibelou. Ne agatam de dorintele si de temerile ei ca sa ii aducem diverse produse si solutii de care ea poate nici nu are nevoie, dar ce mai conteaza.
Cand treci de 40
In momentul cand treci de 40 de ani, indiferent ca esti barbat sau femeie, ai o usoara angoasa. Nu ai cum sa o negi si nici nu are sens. Pe de alta parte, angoasa asta e un fel de antrenament pentru multi ani ce vor urma. In viata noastra, suntem mai mult maturi si apoi batrani decat adolescenti sau tineri. Tineretea biologica ramane cam pana la 25 de ani cand incep primele procese de imbatranire, lucru demonstrat in foarte multe studii.
Evident la 25 de ani nu esti deloc batran, cum nu esti nici la 40. Insa esti la inceputul unei alte etape de viata. La 40 esti practic la inceputul maturitatii, biologic corpul se cam aseaza si emotionalul o poate lua un pic razna. Spun asta pentru ca nici nu ai apucat sa iti traiesti poate toate experientele de om tanar si deja vezi fire albe si primele riduri reale.
Mama la 40 de ani
Sunt femei care la 40 de ani iau chiar decizia sa devina mame si o fac cu succes. Statisticile medicale si ginecologii nu sunt foarte incantati de asta, dar daca o femeie atunci simte instinctul matern in maxima dezvoltare, de ce sa o opresti cu niste reguli generale. Da, incepand chiar de la 35 de ani medicina spune ca o sarcina incepe sa aiba mai multe riscuri, insa traim intr-o epoca cand iti poti face suficiente investigatii si tratamente suport daca simti ca e momentul sa devii mama.
Apoi sunt femeile care la 40 de ani se intalnesc cu menopauza. Incepe pauza menstruatiei. La unele poate fi doar perimenopauza, care poate dura si 10 ani. Si aici lucrurile sunt la fel de diferite cum sunt in cazul adolescentelor care au prima menstra. Unele adolescente au prima menstruatie la 10 ani, altele la 15 sau chiar la 16-17 ani.
Povestea mea cu trecerea de 40 de ani
Hai sa va spun despre mine. La 38 de ani am avut primul soc de a vedea in oglinda o multitudine de fire de par alb. Socul insa la mine a fost urmat de bucurie, in sfarsit nu mi se mai vad asa tare radacinile castanii si ma pot vopsi mai rar. Nu prea mai tolerez, de la an la an, mirosul de vopsea de par, chiar daca incerc fara amoniac, formule bio sau gandite cu impact alergenic minim.
Apoi a fost bucuria sa imi vad pe chipul meu, contururi formate de riduri ce imi aduc aminte de strabunica de pe linia materna, de bunicile mele, apoi de tatal meu. Uitandu-ma in oglinda vad semnele oamenilor dragi care au plecat fizic din viata asta.
Si pentru ca am avut o adolescenta amara din toate punctele de vedere, eu am asteptat intens sa devin femeie matura. Visam la acea zi cand o sa fiu femeie femeie, nu o copila, nu o persoana careia sa nu i se acorde nici atentie si nici incredere pentru ca e doar o copila. Si stiam ca indiferent ce o sa fac, ce o sa devin, va fi mai bine la maturitate si la batranete. Am admirat de foarte mica pe doamnele in varsta care veneau la bunica mea, croitoreasa, sau la alta vecina ce era croitoreasa de lux.
Doamnele de altadata, din copilaria mea
Adoram acele femei cu fire albe multe, cu obrazul usor pudrat, cu ciorapi de matase, cu pantofi cu toc mic, ca pentru dans, ce le permitea sa mearga elegant si care aveau mereu furouri pe sub rochii, sirag de perle sau lant fin de aur. Si toate miroseau atat de bine. Imi placeau ochii lor incercanati si dupa forma cearcanelor imi dadeam seama cum zambeste acea femeie.
Culegeam de pe jos peticele de materiale ramase de la probele rochiilor si imi imaginam cum va veni acea zi cand si eu voi arata la fel.
Si ele vorbeau cu ,,merci”, se spunea ,,bonsoir” sau ,,bonjour”, existau parfumuri care se aplicau cu acel dop de sticla, nu prin pulverizare.
Am prins putin epoca cand femeile isi faceau hainele la croitoreasa si cand erau obsedate de fiecare cuta, cusatura, nasture. Am si invatat sa fac cheutori de nasture festonate, sa fac tiv ascuns cusut de mana si eram laudata de femeile de pe acea vreme. Am si purtat haine croite de bunica mea, pe care o ajutam de la croiala si pana la finisare, pana prin facultate. Apoi nici ea nu a mai putut face si oricum piata era invadata de hainele venite gata facute.
Ce fac eu de pe la 40 de ani
Cand am implinit 40 de ani inca era neclar in capul meu totul. Nu se prea potrivea imaginea mea in jeans cu imaginea mea despre mine la 40 de ani proiectata in copilarie. Dar a fost chiar mai bine.
Si cel mai bun lucru a fost sa inteleg ca e bine sa las lucrurile asa cum sunt. Sa nu fortez nimic. Dar nu cu pretul unei delasari vecine cu lenea si comoditatea. Culmea e ca eu la 39 de ani am luat decizia sa ma apuc de un sport. Un sport facut mai cu zor, mai cu pauze, dar constant si care azi mi-e mod de viata.
Semnele de perimenopauza au aparut undeva la 42 si au facut ca sindromul premenstrual ori sa fie super prietenos, ori sa fie luni cand sa fie foarte suparat. Intai m-am speriat, am mers la ginecolog mai des povestind tot si apoi am inteles ca e o normalitate. Evident controlul ginecologic complet anual nici nu se discuta, pentru mine este obligatoriu de cand aveam 22-23 de ani. Aici am avut noroc cu mama care de dinainte de 20 de ani mi-a explicat cat de important este si impreuna cu ea am fost prima data la ginecolog.
Tenul meu si ingrijirea tenului dupa 40 de ani
La capitolul ten sunt multumita si culeg roadele unui ,,viciu” pe care il am din adolescenta. Cremele si serurile, demachierea zilnica, automasajul facial chiar se vad astazi. Evident conteaza si ca m-am nascut cu o piele decenta, dar nu m-am culcat pe o ureche. De foarte mica mi-a fost clar ca nu sunt o femeie frumoasa, nu genul dupa care sa intoarca cineva capul. Insa am inteles ca partea de ingrijire si partea de educare tin de mine 100%. Va spuneam mai sus de doamnele care veneau la croitorese. Chiar daca unele aveau pielea patata, lasata, bazinul latit de atatea nasteri, stiau sa stea drepte, vorbeau lent, usor, cu atentie la acordul gramatical, aveau un ruj discret pe buze si miroseau a parfum.
Bunica mea materna, desi avea doar 9 clase, citea de cate ori putea. O si vedeam uneori cum tot schimba ochelarii, isi potrivea cartea si ofta. Ma corecta aprig cand nu pronuntam corect un cuvant. Bunica paterna, la tara, cu mai putine clase, avea putine momente de ragaz, insa am vazut-o citind ziarele, urmarind randul cu degetul. De cateva ori m-a intrebat ce inseamna anumite cuvinte si ma bucuram asa mult sa vad ca face asta. Si minimul acela de educatie ele il sporeau cat puteau. Asta am admirat enorm la ele si la femeile in varsta din vremea cand eu aveam 7-12 ani.
Si as vrea sa va spun ca si azi se citeste pe fata unei femei ca este educata sau ca face tot ce tine omeneste de ea sa fie asa. Si as putea spune ca asta e cel mai valoros tratament cosmetic. Si nu tine nici de bani, nici de statut social, nici de meserie, nici de cat te-a inzestrat natura. Pentru ca unele au sansa sa se nasca foarte frumoase, unele mai putin. Si se mai vede pe fata noastra acea bunatate, blandete, generozitate in primul rand fata de sine si apoi fata de altii, e cel mai frumos machiaj al unei femei cand aceste trairi se vad pe fata ei.
Si am ajuns si la concluzia ca toate gesturile de infrumusetare nu inseamna nimic pentru mine daca nu imi dau si o stare placuta. Da, e minunat sa vad acolo in lista de INCI acid hialuronic, peptide, niacinamide, vitamina C si multe alte ingrediente valoroase biologic. Insa daca starea data de acel produs si de aplicarea lui ma deranjeaza, renunt la el.
Iar reteta e una singura: disciplina si blandetea fata de propriul ten. In cazul meu asta functioneaza de peste 20 de ani. Habar nu am, poate mai incolo, o sa merg si la un medic ce face proceduri mai mult sau mai putin invazive, momentan ajung o data la 2-3 luni la pensat sprancenele. E tot ce fac ca ,,procedura”. Evident studiez domeniul din prisma unei curiozitati care ma caracterizeaza, insa nu ma atrage nimic.
Femeia de 40 plus e o eticheta care incet incet se cam uzeaza si isi pierde din semnificatiile vechi. Apar alte semnificatii. Nu cred in femeia puternica, mie atributul de puternica pentru femeie nu ma complimenteaza. Desi pe la 26-28 de ani eram tare mandra sa mi se spuna ca sunt puternica. De pe la 40 vreau sa fiu femeie linistita, echilibrata, odihnita, zambitoare, ma intereseaza mai putin partea de ,,puternica”.
Cand imj spune cineva un compliment din zona asta de ,,putere”, pe interior ma ingrijorez, zic ca sigur iar apas pe o pedala invizibila de acceleratie in zona mea de munca. Si iau masuri instant, ma dau putin inapoi, mai cer un ragaz, imi ascult corpul. Pentru asta sunt recunoscatoare ca incet incet am invatat sa imi ascult corpul si sa ii ascult momentele cand zice nu. Si cand zice da la anumite lucruri ce poate le consideram mofturi sau superficiale.
Voi mai veni cu articole pe aceasta tema, imi place mult perioada asta, vreau sa ma bucur de ea si prin articole pe blog.
