Happy Monday (116)

Happy Monday sau lunea fericita este manifestul meu scris pentru a aduce macar un zambet cuiva ce va intra pe acest blog.

Pentru mine parfumurile sunt o sursa de fericire. Uneori am crezut ca e dependenta, am intrebat un psiholog si un psihiatru daca e ceva in neregula cu mine din perspectiva parfumurilor si am inteles ca nu.

Mi-a fost recent frica sa incerc un parfum. Nu radeti. Am niste reactii foarte infantile sau elementare cand e vorba de parfumuri. Am avut o lunga perioada cand nu am putut purta Poeme de la Lancome din varii motive personale. La fel cu Ange ou demon am patit sa am emotii, mai ales ca l-am cumparat din aeroportul Charles de Gaulle din Paris, chiar cand a fost lansat, si ma gandeam cum urc eu cu ,,le demon” in avion.

Cu Rendez -vous avec le diable a fost o reactie de teama din prisma numelui. Citind atata literatura unde le diable este un personaj ce nu prea face bine, am avut niste reactii organice. Credeti-ma ca si Putain des palaces mi-a creat putina teama la un moment dat, doar teama, nu dezgust cum cred unii. Teama fata de felul in care oamenii ii trateaza pe cei cu un statut indoielnic la prima vedere. Noi, ca societate, chiar si in 2024, condamnam diverse probleme din societate, dar nu facem nimic sa le reparam. Plus ca aruncam inca cu pietre desi nu sunt taman unsi in moralitate si fapte bune.

Si tot acest parfum m-a inspirat, am pus textul de mai jos si pe Facebook si pe Instagram.
Ingerul cazut isi face loc cu cioturile aripilor rupte prin intuneric. Dar ramane cu simtire, cu senzatii, cu dorinta si pentru prima data isi iubeste viata cu fiecare zvacnire, cu fiecare centimetru de piele ce il face sa se rusineze de propria existenta, de rusinoasa cadere. Acum isi spune ,,le diable”, iar cei din jur il ponegresc, il trec prin cele mai spurcate denumiri, de la necurat, la demon, nici nu mai intelege atatea uneltiri contra lui.
Se trase la marginea lumii. Si privi inspre ei.

,,Poate aripile mele s-au ars pentru ca am indraznit sa ma ridic contra Lui si sa duc povara eterna a intunericului, da, imi stiu pacatul si il voi duce. Dar ei, oamenii, de ce isi duc viata scurta cu atata incrancenare? Ei pot iubi mai mult, de ce nu o fac? Unii nu o fac deloc. Si ma urasc pe mine amarnic, zic ca eu sunt cauza rautatii lor.
Un rendez-vous avec le diable, adica cu mine, ar fi o blasfemie si canoanele ma dau jos prin pamant si noroi, uitand ca tot din pamant si noroi se naste fiecare floare pe care ei o duc fix acolo de unde tot ei zic ca iau Lumina.
Si cica dorinta e pacat, dar atunci din ce sa se nasca viata? Sau iubirea? Eu de iubirea asta nu stiam…. si nu am nici un amestec cu ea. Abia cand am cazut de acolo de sus am inceput sa o simt.”

Si uite asa mi-am imaginat eu acest personaj intunecat, evident inspirandu-ma din zeci si sute de pagini citite din literatura ce l-a condamnat pe bietul Diavol in toate modurile.
Le diable, bietul de el, a fost multa vreme tavalit prin toata literatura mai mult sau mai putin religioasa. Imi aduc aminte si de Sburatorul sau de Zburatorul nostru, din literatura populara romaneasca, cum fetele se temeau sa se intalneasca cu el, iar povestile din batrani le invatau sa se apere de aceste personaje supersexualizate, rele , negative.
Omul e si Lumina si Intuneric, nu e pentru ca vrem noi sau ca am gresit cu ceva, asta suntem de zeci de mii de ani. Si facem si bine si rau depotriva. Si nu inteleg de ce tot cautam cauza externa, de ce sa aratam cu degetul spre un personaj.
Este vinovat un personaj imaginar de razboi, poluare, ura, dispret, ipocrizie?

Iar parfumul Rendez-vous avec le diable nu ar trebui sa va intrige, e un parfum reusit, rotund, nu are legatura cu capsunile din poza, decat daca in gesturile voastre considerate pacatoase mai adaugati si capsuni.
Rendez-vous avec le diable de la Maison Olfactif are note de vanilie, miere, iris, note usor animalice, dar si ambra si piele.
Parfumul acesta cu totul aparte il gasiti si la 10 ml si la 50 ml, 147 lei si respectiv 490 de lei.
Concluzie: nu am concluzie, e doar o realitate de zi cu zi, iubirea leaga tot si ne aduce tot.

Clubul BeautyBarometer

A fi frumoasă nu ține doar de cosmetice, intră în Clubul BeautyBarometer ca să afli mai mult decât simple știri de beauty.

*Prin abonare confirmi că ai peste 16 ani și ai citit termenii și condițiile