Guerlain, La Petite Robe Noire nu a fost de prima data un parfum care sa ma tenteze. Se lansase si in parfumeriile noastre si eu ma incapatanam sa spun ca este un mic capriciu de marketing al casei Guerlain si ca nu o sa imi cumpar eu acest parfum de domnisoara. Am uneori aceasta atitudine incapatanata atunci cand Guerlain lanseaza ceva nou, prima mea reactie este mereu foarte critica, insa de multe ori se intampla ca in poza de mai jos. Se vede ca “nu” mi-a placut Guerlain la Petite Robe Noire.
De la un capriciu negativ initial, am pornit o mare atractie pentru acest parfum si mai ales pentru filozofia din spatele lui. Da, este adevarat ca si Guerlain trebuie sa se adreseze si consumatoarelor tinere care s-au plictisit sa aleaga doar Insolence sau o Aqua Allegoria din marea colectie Guerlain si chiar era nevoie de un parfum nou. La Petite Robe Noire este acel parfum Guerlain care vine cu o nota contemporana, jucausa, dinamica. Mascota caricaturala a acestui parfum este mereu intr-o plimbare sau intr-un dans continuu prin Paris, puteti vedea diverse filmulete sau gif-uri pe pagina lui Monsieur Guerlain, cel mai avizat blogger care scrie despre Guerlain ca si brand, practic o enciclopedie despre Guerlain.
Multi dintre pasionatii de Guerlain au spus ca si mine ca prin La Petite Robe Noire si prin l’Homme Ideal, Guerlain intra un pic in zona aceea a globalizarii, a industrializarii. Eu am spus-o un pic mai suparata ca se vede ca lipseste un “nose” 100% Guerlain si am fost un pic suparata ca Thierry Wasser a dus un pic parfumurile Guerlain spre o zona mai comerciala. Pana la urma este vorba de a te adapta si de a fi la zi. De cate ori vorbesc despre Shalimar cu doamne ceva mai tinere, oricum sub 30 de ani, toate imi spun ca e un parfum cam batranicios si ca oricum Guerlain nu prea are parfumuri pentru tinere. Si cred ca la acest capitol Thierry Wasser a adus o mare contributie, aducand Guerlain-ul in ziua de astazi prin noile arome si chiar in topul preferintelor. Chiar era pacat ca o tanara de 20 de ani sau mai putin sa nu isi gaseasca parfumul Guerlain, sa nu inceapa de undeva sa cunoasca un brand pe care nu ar trebui sa il desconsidere nici o doamna sau domnisoara care doreste sa se initieze in lumea parfumurilor. Am mai urmarit pe canalele frantuzesti, mici reportaje cu doamne care isi duc fetele inca de pe la 15-16 ani intr-un Boutique Guerlain pentru a le invata ce este eleganta parfumurilor si ele aleg mereu, un pic fortate de context, fie Insolence, fie o Aqua Allegoria, cum mentionam si mai sus. Acum in sfarsit exista La Petite Robe Noire si vad acest parfum ca pe o invitatie deschisa si generoasa catre lumea Guerlain. O invitatie pe care chiar va incurajez sa o luati in considerare si daca aveti deja o mica colectie de parfumuri de care sunteti atasate, adaugati si La Petite Robe Noire.
Cred ca viitorul acestui parfum este deja asigurat de notele care il compun, este un parfum floral proaspat, cu note de varf de trandafir, iasomie, floare de portocal, note medii de cireasa, coacaze, mar si note verzi, urmate de o baza de musc alb si ambra alba. Bine, as spune ca secretele Guerlain emana si din aceasta compozitie ce pare relativ simpla, o sa vedeti notele putin dulci si lejer lemnoase care raman impregnate in piele si in haine dupa ce veti fi purtat o zi intreaga acest parfum. Ce n’est pas un simple parfum de fille, asta o pot spune.
Imi place mult ca si La Petite Robe Noire este un parfum care pastreaza detaliile unui parfum cu istorie, detaliile ambalajului sunt atent gandite, capacul este o bijuterie in sine a acestei sticlute atat de arhitecturale.
Partea mai comerciala a acestui parfum este si multitudinea de obiecte aparute sub semnatura La Petite Robe Noire, cum am si eu globul cu fulgi de nea, dar asta din nou, pentru ca este vorba de joc, de putina nebunie tinereasca, care intr-adevar duce spre o zona comerciala, bref c’est comme ca aujourd’hui, pentru ca asta isi doresc consumatorii de astazi. Si da, exista si husa de telefon La Petite Robe Noire si se pare ca este foarte solicitata de frantuzoaicele pasionate de aroma tinereasca Guerlain.
Guerlain, La Petite Robe Noire este un parfum pe care il veti gasi in majoritatea parfumeriilor, Sephora, Douglas, Debenhams, Kendra, Marionnaud Paris, in magazinele online de asemenea, preturile incep undeva in jurul sumei de 240 de lei pentru formatul EDT. Va sugerez sa urmariti promotiile din Sephora, mai exact actiunile prin care primiti si diverse mici cadouri la cumparaturi, casetele cadou. Din ce am urmarit pana acum, Sephora face cele mai tentante oferte Guerlain.
11 Comments