Happy Monday din nou. Mai ales ca e o saptamana chiar fericita pentru mine. Astazi am citit relaxata in tramvai. Stiu, pentru unii e o banalitate. Pentru mine, un om ce ma confrunt cu anxietate de vreo 20-30 de ani, este cel mai mare cadou al vietii pentru mine.
Anxietatea nu inseamna o frica specifica unei persoane mai fandosite si sclifosite. Nu e greata, nu sila, nu e ceva voluntar. Nu merge cu ,,dar nu trebuie sa iti fie frica“. Este o boala, o patologie psihiatrica care din pacate afecteaza milioane de oameni. Este o frica ce o traiesti la nivel organic, visceral, este ceva ce te face sa nu te recunosti. Din adolescenta lupt cu treaba asta pe toate fronturile si s-a manifestat divers, uneori si cu pauze, alteori cu furtuni grele. Si cea mai mare lupta a fost cu rusinea, jena, ce o sa zica lumea sau chiar ,,mai bine zic ca am probleme cu inima“. Inclusiv medicii ce m-au tot vazut de cand eram adolescenta si pana acum cativa ani, au tot cautat alte cauze. Si vreti sa va spun ca si acum am o usoara ezitare daca sa las scris asta. Ca sa simplificam, o sa spun cum mi-a zis candva un medic neurolog: unii oameni au diabet, desi au mancat sanatos toata viata, pentru ca asa au fost construiti anatomic, dumneavoastra aveti anxietate, pentru ca asa e setat sistemul nervos.
Evident cu remedii, terapie, exersarea vointei pana la limita se reduce, insa sunt si perioade din viata cand am crezut ca asta o sa imi aduca chiar sfarsitul.
In timp am cunoscut zeci de oameni in anturaj ce au experimentat atacuri de panica, insa cunosc si oameni ce au diverse forme de anxietate. Un om cu anxietate e doar un om diferit fata de o majoritate relativa. Frica are si ea un sens mare in viata noastra, insa cand sistemul nervos e intr-o permanenta suprastimulare si e mereu in faza de supravietuire, devine chiar complicat sa traiesti.
Multi din anturajul meu au crezut si unii inca considera ca sunt o sclifosita, o sensibila si ca ma prefac. Am invatat sa imi fie mila de ei si sa ii accept, sa imi fie chiar indiferenti, pentru ca nu le doresc sa treaca prin etapele mele grele nici macar pentru 5 minute. Ba chiar imi spunea cineva: ,,cum adica ti-e frica, draga? Dar esti femeie in toata firea. Dai banii degeaba la psiholog.”.
Am avut timp sa studiez si sa ma documentez in vreo 20 de ani pentru a afla ca nu sunt gresita. Sunt doar diferita. Am putut sa fac studii, sa imi vad de viata, sa fac o cariera, sa aduc pe lume un copil. Am avut perioade bune si unele foarte grele. Ii spuneam cuiva recent ca au fost momente cand am lucrat din pat, tremurand la fiecare pas, facand cu greu un drum pana la toaleta traind o frica mistuitoare neexplicabila si totusi am reusit si in acea luna sa muncesc ceva si sa emit o factura ce mi-a acoperit macar mancarea si unele suplimente.
Ca atare, cand merg in tramvai si citesc o carte, relaxata, pentru mine este un bine dumnezeiesc. Cand merg cu Max pe strada si haladuim amandoi, simt ca pasesc prin rai.
Am avut o prietena care acum cativa ani a murit de cancer. Vorbeam cu ea pe subiecte foarte dure, aparent, dar foarte legate de viata. Eu aveam atunci un nou episod de anxietate severa, in fine, se ducea in depresie. Si tot ea imi spunea ca e preferabil pentru ea sa aiba cancer decat depresie, trecuse si prin depresie cand era bine pe alte planuri de sanatate si imi spunea ca simtea ca i se scurge viata din ea. Cu cancerul ducea o lupta, mergea pe picioarele ei la chimioterapie, socializa, se lupta cu dureri, dar se simtea in viata, nu ca se stinge. Pentru ca anxietatea dublata de depresie iti creeaza o stare ca vei muri treptat pe dinauntru.
Stiu ca ultracivilizarea asta aparenta duce la alienarea noastra ca fiinte. Si as putea spune ca cel mai bine e sa ma tin departe de tot ce inseamna forma fara fond. Si inca ceva, a fi bun e cel mai bun lucru pe care il poti face ca fiinta si pentru tine si pentru altii. Dar in primul rand pentru tine si apoi din binele acela al tau poti da mai departe.
Intr-o zi de luni fericita, vorbesc si de anxietate. Dar ca sa ma amuz, vorbeam cu alt medic ca mai bine asta decat alte maladii atroce ce din pacate afecteaza umanitatea.
Am evitat si sa discut despre asta pentru ca o alta problema a celor anxiosi este victimizarea care ii face sa intre intr-o dependenta de frica. E drept ca ai perioade cand doar ca sa poti iesi din casa ai nevoie de sprijin sau doar ca sa bei un pahar cu apa, insa daca cu tratament si terapie ajungi sa devii independent, chiar trebuie sa te antrenezi pe asta ca sa reformezi niste legaturi neuronale. Gasiti pe tema asta multa literatura de specialitate si este recomandat sa va documentati din surse serioase. Lucrurile astea nu trec nici cu ceaiuri, nici cu floricele si nici cu repetarea de tot felul de poezii ce imita mantre. Desi in momentele de disperare, te amagesti cu orice. Daca treci prin asta, te rog, programeaza-te la medicul de familie si cere trimiteri la neurolog, psihiatru si endocrinolog, iar daca esti femeie neaparat la ginecolog.
Concluzie: tu esti bun asa cum esti si fa ceva bun zi de zi.
