Am avut zilele trecute niste ganduri despre mine, despre varsta de 70 de ani. Mi se pare ca 70 este un prag chiar greu si cred ca trebuie pregatit. Cand am inceput sa ma dau cu creme la 30 de ani, imi pregateam tenul pentru la 40 de ani. Hai ca mai am putin pana la 49 de ani si chiar sunt multumita de ce am facut.
Pentru 70 de ani, insa am mai multe mesaje si vreau sa le las aici.
Exista un plan pe care il aveam pentru 50 de ani si nu prea pare realizabil. Insa asta nu ma va impiedica sa il ating pana la 70 de ani.
Exista alte lucruri ce s-au intamplat chiar mai bine. Au mai fost si socuri. A fost o conversatie scurta cu moartea. Daca initial am intepenit de frica si chiar si acum simt fiorii acelei senzatii, tind sa cred ca ceva am invatat.
Am facut multe lucruri bune si imi multumesc pentru asta. Am fost si sunt echilibrata in tot ce fac.
Am gresit fortand pe partea de munca. Dupa ani si ani de terapie, dupa ce am scos din sarite pana si pe unii psihologi, ii inteleg si le multumesc, m-am lamurit: sunt un om bun prin ceea ce sunt, nu prin ceea ce livrez ca profesionist. Sunt un om bun si daca luna asta facturez 1000 de lei si daca facturez 10000 de lei. Am inteles in sfarsit ca singura persoana de care chiar trebuie sa am cu adevarat grija sunt eu, ca ajutor trebuie sa dau doar daca este cerut si atat. Ca pot trai foarte bine cu acelasi tricou si aceiasi jeans, dar daca picioarele mele ma duc unde vreau eu. Da, am trait mereu pana pe la vreo 35-40 de ani ca am o responsabitate mai mare fata de altii decat fata de mine. Gata cu asta.
Imaginea mea si carpele de pe mine sunt doar un cliseu. Ce mi-a dat natura e cel mai valoros. Am un capriciu al meu, ingrijirea prin cosmetice si este fix ce am nevoie si ce voi purta cu mine toata viata. Ma ,,fac frumoasa” pentru mine. Ca ma plac si altii, e ceva in plus si sunt recunoscatoare pentru asta.
Pe langa creme, cel mai bun tratament pentru piele este somnul, odihna, tihna reala. Statul cu fundul pe iarba si facutul de nimic. A face nimic este cel mai mare lux. Practic cand nu faci nimic, tot corpul se concentreaza pe el, tu esti cu tine, eu sunt cu mine, ma autovindec. Se intampla ceva ce nu am crezut pana nu am vazut pe mine insami. Am nevoie doar de un loc cu pamant si iarba, oriunde, ca e in Bucuresti, la Constanta, in Grecia sau la Paris.
Plimba-te zilnic si simte natura. Simt aerul, pamantul, ce misuna prin jur. Si ce daca ma doare ceva? Pot face un pas si alt pas, apoi stau un pic, plec mai departe, ma intorc. Iar plec.
Shotokanul m-a invatat ca cea mai grea e lupta cu mine. Cu limitele. Cu frica, cu orgoliul propriu.
Am mers foarte putin la yoga si am retinut insa ce importanta este respiratia.
Bea apa. Mananca cu placere si liniste.
Fa bine. Spune lucruri bune si frumoase, dar adevarate, nu cosmetiza.
Lasa prostia cu chimicalele care fac rau. O , Doamne, sa multumim farmacistilor, chimistilor, medicilor, uneori un analgezic bun m-a facut sa ma pot bucura de inca o zi. Asa ca ia-ti vitaminele. Si lasa prostiile ca bunica ta a trait pana la 83 de ani si poate nu a luat atatea vitamine. Asa e, dar cum s-a chinuit ultimii 20 de ani? I-a zis cineva ce importanta e vitamina D? Sau ca are nevoie sa bea apa si daca face pipi des? Ca nu e rusine sa mergi la ginecolog la 70 de ani, ba chiar e imperios necesar.
Parfumeaza-te, doar stii ca deja de pe la 46-47 ai sesizat ca la oboseala ai mirosul ala de baba care nu iti place. Hai, ca inca ai peste 100 de parfumuri, da-te cu ele, imbraca-te colorat, da-te cu ruj, spala-te pe par cu ceva parfumat.
Danseaza, stretching de doua ori pe zi, citeste, deseneaza, scrie de mana.
Vorbeste cu cei tineri despre chestii actuale.
Voila, bisous!
Photo by Georgiana Medeleanu
