Happy Monday (96)

E un happy monday, adica o zi de luni fericita, dar intr-un sens ce ar fi greu de inteles. Adica si eu acum cativa ani nu as fi inteles. Va veni momentul intr-o zi sa va spun de ce. Sau nu. Cert este ca toata experienta mea cu depresia, pe care nu o doresc nici dusmanilor, a ajuns sa fie traita si de cineva drag. Dar eu pot sa fiu acolo la un altfel de inceput de drum. Sigur ca nici o experienta de acest gen nu e la fel cu alta, aici mai e vorba si de o varsta mult mai mare, multa experienta de viata acumulata, insa stiu foarte sigur ca e un drum nou si bun.

In momentul asta am un mare MULTUMESC in toata fiinta mea ca pot avea capacitatea sa inteleg, sa ajut in mod real, fara agitare inutila si mai ales sunt in echilibru cu mine. Daca as fi patit fix treaba asta acum 5-6 ani, probabil ar fi fost mai greu. Acum inteleg si mai bine tot ce tine de emotie autentica, generozitatea care nu impovareaza si traire in prezent.

Nu spun ca e usor, ca e drept, ca e la indemana, insa faptul ca stiu pasii, stiu suferinta si implicatiile ei, mai anuleaza din confuzie. Toti cei care trecem prin depresie in prima faza ne gandim ca sigur avem ceva de natura organica, ca o sa pice cerul pe noi si ne gandim cat de mare povara suntem pentru cei din jur. Neputinta asta, si cu analizele bune in mana, ne face sa ne simtim foarte vinovati. Cum sa nu poti face doi pasi cand cu doua luni puteam face mii de pasi? Si tot asa.

Sa nu uit, sa nu ii tratati niciodata ca pe niste neajutorati pe cei aflati in starea asta. Doar blocati in ceva, atat. Iar cu rabdare si putina ratiune rezolvati usor, fireste dublate de afectiune reala, dovedita prin fapt si vorbe putine si limpezi.

Stiu ce sa va mai spun, sa va ganditi mereu la voi, pentru ca daca voi sunteti in putere si impliniti, puteti sa oferiti. As mai zice sa nu mai puneti la indoiala prezenta benefica a animalelor, pe care le consider in continuare superioare noua din mai multe puncte de vedere. Ca idee, colegii mei de ,,proiect” sunt Panda si Max. Din Instagram ii cunoasteti mai bine. Panda mi-a fost de mare ajutor si cand tata se pregatea sa plece, asa ca nu mai zic mai mult.

Gandul de azi: mai frumoasa decat fericirea ta este scanteia aceea mica pe care o poti aduce la fericirea cuiva. Iar Iisus a spus ,, Iubeste-ti aproapele ca pe tine insuti”. Nu uita de treaba cu ,,tine insuti”. De acolo incepi.

Poza e din Pexels, Photo by Kampus Production, dar eu sper sa fac una pe bune peste cateva luni.

Clubul BeautyBarometer

A fi frumoasă nu ține doar de cosmetice, intră în Clubul BeautyBarometer ca să afli mai mult decât simple știri de beauty.

*Prin abonare confirmi că ai peste 16 ani și ai citit termenii și condițiile