Sunt un fel furnica combinata cu greiere, pastrand straiele de fabula. Simt aceasta toamna din doua perspective: am proiecte noi profesionale extrem de frumoase, dar am si dorinta sa imi restabilesc echilibrul si felul cum ma raportez la munca. Simptomele de premenopauza m-au pus la grea incercare in primavara si vara, iar acum simt ca parca s-a luat o greutate de pe mine. De fapt, in sfarsit de doua saptamani, recuperez din greutatea corporala pierduta.
Raman in fabula si spun ca am nevoie de creativitate, de poezie, de lectura. E asa bine ca am voxa. Vin seara si sunt obosita, pun castile si ascult carti. Dati click aici si va puteti face si voi cont. Pot sa ascult carti in casti, dar si sa citesc eBooks. Imi place ca au si meditatii ghidate, foarte bune, mai ales cele care iti fac somn.
Un inceput de toamna care parca a trezit multe lucruri in felul meu de a fi. Am atatea stari de deja-vu. M-am gandit la timp. La ani, La trecerea lor. La ciclicitate. La unele momente cand minutele par ore si cand orele par minute. Si m-am gandit la felul in care percep timpul.
Corpul meu s-a schimbat. E ceva similar cu adolescenta. Erau atunci momente pe care mi le aduc aminte si acum cand parca nu ma recunosteam. Si acum se intampla, doar ca sunt mai atenta, preventiva.
Ascult pe Voxa Cartea Mironei, o carte scrisa de Cella Serghi. Romantica, dar fireasca, narativa, dar cu iz liric. Mi-ar placea sa o si citesc, nu doar sa o ascult.
Am trecut pe langa o casa parasita invadata de iedera si de porumbei, poate cine stie ce alte vietati se ascundeau pe la stresini si dupa geamurile inchise. Ma gandeam cum ar fi un oras complet invadat de iedera, flori si porumbei.
Toamna, anotimp filozofic, gurmand si firesc.
