Rochii de mireasa si de petrecere recomandate de Mihaela Bachmann, The Room Showroom

Rochiile de mireasa devin in fiecare sezon de petreceri incercarea, dar si patima multor femei. Pe langa rochiile de mireasa, evident, toate celelalte persoane importante la o nunta isi cauta tinutele. Mama miresei, sora miresei, domnisoarele de onoare, intregul alai de rochii involburate isi cauta tinta si cum sa se asorteze.

Incep cautarile, probele, ore in sir de cautari, uneori momente cand simti ca cedezi, dar o iei iar de la capat pentru a gasi acea rochie.

Evident ca pe subiectul rochiilor de mireasa am stat de vorba cu Mihaela Bachmann, style curator si cea care detine locul minunat numit The Room Showroom. Pe Mihaela o cunosc de niste ani, o apreciez enorm pentru nivelul de competenta in domeniu si pentru un calm desavarsit atunci cand trebuie sa te ajute sa iti cauti o tinuta.

Rochii de mireasa create de designeri romani

La The Room Showroom, gasiti o colectie de rochii de mireasa unicat realizate de designeri romani (Romanita Iovan, Clara Rotescu, Ivana, Larisa Dragna, Florentina Giol, Ramelle). Hai sa vedem ce ne spune Mihaela.

,,As spune ca orice mireasa isi poate gasi aici rochia pentru ziua ce mare. Evident, nu sunt multe modele, dar sunt reprezentative pentru stilul oricarei mirese: regasim atat rochii elegante, clasice si rafinate, cat si rochii non-conformiste, rochii moderne sau rochii din in ornate cu broderie traditionala – pentru mirese ce isi doresc o nunta romaneasca -. Si, cel mai important, sunt rochii atat pentru mirese din generatia Z, cat si pentru mirese 40+.”

Imi place sa vad acest stil liber de a interpreta tinuta de mireasa. Eu una nu prea mai cred in acele rochii care parca te coplesesc cu greutatea si croielile dificile. De-a lungul anilor am vazut atatea mirese torturate de tinutele complicate si cu tot felul de accesorizari ce le faceau sa ramana mai mult imobile si sa nu poata dansa asa cum si-au dorit.

Cum trebuie sa fie tinuta unei mirese

Aici am lasat-o pe Mihaela sa faca un fir narativ pe tema tinutelor de mireasa, sa ne spuna cum sa alegem rochia si mai ales cum sa o accesorizam. Din punctul meu de vedere, la alegerea rochiei de mireasa chiar ai nevoie de un ochi obiectiv si avizat.

Orice rochie veti alege, la The Room Showroom Mihaela va va asista pas cu pas si cu multa rabdare ca alegerea sa fie cu adevarat facuta asa cum simti.

” In ziua aceea speciala, straluceste. Poarta ce rochie (sau ce rochii) vrei, dar important este sa te simti confortabil in ea (vei sta mult pe tocuri, vei dansa mult). Construieste-ti un look festiv unitar care sa te reprezinte: toti ochii vor fi atintiti asupra ta. Tine minte insa ca oricum vei fi cea mai frumoasa pentru ca vei avea acea stralucire pe care o au femeile indragostite si vei simti bataile de fluturi din stomac.


Poti sa fii o printesa moderna si sa porti o rochie lunga, spumoasa, eleganta sau poti sa fii acea mireasa non-conformista cu un look proaspat si jucaus care se casatoreste pe plaja sau pe malul lacului (Como, sa zicem) sau poate iti doresti sa fii precum personajul principal din videoclipul lui Guns N’ Roses.

Orice este posibil, iar tu esti personajul principal, asa ca: stabileste-ti in minte scenariul nuntii tale, apoi indrazneste. Incearca mai multe variante de rochii, iar cand o vei gasi pe cea potrivita vei sti: pur si simplu vei simti ca plutesti in ea.

Personal, recomand variante de materiale fluide si vaporoase (matase si organza naturala) pentru a obtine un look rafinat si distins, iar pentru o rochie sirena ce urmareste linia corpului, recomand tafta Duchesse pentru ca are acea ‘tinuta’.


O mireasa romantica poate purta rochii impodobite cu dantela fina sau broderie delicata, ori modele cu broderie in 3d sau cu margele fine aplicate manual.
Machiajul trebuie sa fie natural, cat mai discret, la fel si bijuteriile alese: cele care trebuie sa iasa in evidenta sunt: rochia si inelul. “

Cat costa o rochie de mireasa

Rochia de mireasa face si ea parte din investitia reprezentata de toata ceremonia nuntii. Daca auzim din mass media tot felul de preturi uneori imposibile pentru rochii de mireasa celebre, as vrea sa va spun ca nu pretul trebuie sa fie criteriul in a alege o tinuta pentru o zi atat de importanta.

Cred ca nunta trebuie sa iti ramana in amintire ca un moment frumos, la care sa te gandesti cu bucurie si relaxare, nu ca la o datorie la care ai de platit inca o perioada dupa ce se incheie petrecerea. Spun asta gandindu-ma usor amuzata la acele emisiuni cu miresele din US care fac credite de familie pentru a-si lua rochii ce depasesc imaginatia si capacitatea lor materiala.

Preturile rochiilor de mireasa la The Room Showroom incep de la 1500 de lei si ajung inspre 4000 de lei, depinde de model. Va las mai jos exemple concrete si cu pretul aferent, ca sa va faceti o idee.

Rochie matase Mikado, broderie executată la masina, pret 1.500 lei

Rochie mireasa tafta Duchesse si dantela Solstiss, pret 3.210 lei

Rochie de mireasa din voal pictat Ruffo Coli matase, acetat si poliamid, pret 3.700 lei, este un model unicat

Rochie din tafta sintetica, dantela Ruffo Coli si tulle. Pret: 1.950 lei

Fascinator realizat manual de Mihaela Bachmann din
Tafta Duchesse, dantela cu margele aplicata manual, voaleta, pret: 450 lei

Rochie Inger si Demon, material bumbac, 1500 lei

Rochie mireasa, material matase Mikado, pret 2.800 lei
Accesoriu de par cu pene: 320 lei

Rochie cu dantela Solstiss, tulle, tafta Duchesse, pret 3.990 lei

Sunt doar cateva dintre modele, mi-a fost greu sa aleg dintre poze. Va invit sa mergeti la The Room Showroom, Str. Episcopiei nr.6, etaj 1, interfon 01, in zona Ateneului Roman nu doar pentru a va alege o rochie de mireasa sau de petrecere, ci pentru orice moment sau context.

Credit foto: arhiva The Room Showroom, fotograf Ioana Bica