Ce parfum ii cumperi amantei

Simt deja o ploaie de sageti ironice aruncate pe ecrane de telefon sau de laptop. Cum adica ce parfum sa ii cumperi amantei? Indirect acest articol incurajeaza relatiile promiscue, imoralitate, incroyable!

Acum cativa ani, am avut un proiect foarte frumos de personal shopper pentru o parfumerie. Nu prea se inghesuia lumea. Doamnele ma intrebau ce crema le scapa de cosuri sau de riduri si ce parfum persista mai mult. Mai alegeam cate un fond de ten, o caseta cadou de parfumuri si cam atat. La Vie est Belle era tare pe val si doamnele veneau sa il incerce, sa il cumpere. Mai aveam si fane de Dior si ma straduiam sa le conving de frumusetea lui Dolce Vita sau de frenezia proaspata a unei Escale a Portofino. Am avut si bafta sa dau peste o doamna ce a dorit Guerlain Vol de Nuit si cu tristete i-am zis ca in Romania nu e si atunci am dezbatut intens cat de saraci suntem emotional ca nu putem incerca toate parfumurile Guerlain.

Parfumul si amanta

Era o duminica foarte calda, fix cum e ziua de final de iunie in care scriu azi. Cam liniste in magazin. Nu prea mai intra nimeni. Aerul conditionat ne ajuta sa nu picotim. La un moment dat a intrat un domn inalt, imbracat intr-un costum de in. Pentru cine stie putin fashion, cunoaste faptul ca inul e greu de purtat, conteaza enorm calitatea si cum e croit, cum e intretinut, cum e calcat. Domnul respectiv parea putin coborat de pe pagina unei reviste Cinema de altdata. Nu era foarte tanar, dar nici batran, si parea usor iritat. Am crezut ca intra sa ceara o informatie omului de la paza magazinului. Pentru ca s-a dus catre el intai. Apoi l-am vazut venind hotarat catre mine si mi-a spus ,,As vrea sa iau un cadou. Stiu ca de ieri dumneavoastra ajutati clientii sa gaseasca cadouri“. Eu am raspuns ca ,,Sigur, spuneti-mi cam ce ati dori“.

Ne-am invartit prin tot magazinul, am luat toate casetele cadou la rand, apoi parfumurile mai noi. A sosit un moment cam ciudat ,, As vrea sa stiu cam care este mai scump, nu neaparat cel mai scump, dar stiti, genul acela de parfum pe care il vor toate femeile“. Am ramas un pic descumpanita, insa am recomandat repede un Poison de la Dior sau Magie Noire de la Lancome si, bineinteles, Shalimar.

Clientul m-a rugat sa il scuz cateva momente ca trebuie sa discute cu cineva pe messenger. A facut poze parfumurilor, a trimis, a tastat.

A venit apoi un pic obosit ,,Doamna, Si de la Armani aveti? ” Ii spun ca da si mergem spre raft sa il luam, sa il incercam. Mai sta un pic si imi spune ca vrea doua identice. Mai sta putin si apoi ,,Totusi ar trebui sa iau ceva cu caseta cadou… e totusi cadou“. Nu era caseta cadou la Si, insa i-am propus si varianta sa mai cumpere ceva si puteam impacheta cadou, frumos, chiar in cutii. Pana la urma a gasit alt parfum, din ce retin parca era ceva de la Yves Saint Laurent, si a vrut doua cutii. In magazin mai era doar una. Atunci a cedat nervos ,,Of, asta e, daca trebuie sa iau doua.Nu pot sa ii iau ei ceva diferit de cealalta“. Eram putin incurcata, nu stiam daca sa plec sa il las sa bombane singur sau sa ma duc mai repede sa vad la ce era stoc . ,,Stiti care e problema, ele tot se mai intalnesc si … macar sa nu zica ca nu le-am luat la fel“.

Dior J’Adore a sauve l’amour

Nu prea intelegeam despre ce e vorba, insa tot clientul meu in costum de in m-a luminat ,,Am si sotie si amanta, se cam cunosc ele intre ele, ca ies cu aceleasi prietene pe la coafor… stiti cum e.Eu am grija de fiecare. Nu mi-e usor, insa nu am cum altfel. Ma credeti ca le iubesc pe amandoua?“. Eu aveam probabil o fata care ramasese blocata intr-un zambet ce se dorea si de uimire, dar si de intelegere. Si trebuia sa raspund: ,,…sigur, pai atunci, hai sa le luam ceva foarte frumos, sunt niste casete la Dior. Ce ziceti?“. Omului i s-a luminat fata ,,Dior e Dior. Si mie imi place. ” Casetele erau superbe, cum doar Dior stie sa faca, iar domnul incurcat a devenit deodata un proaspat cumparator de Dior, dar de J’Adore.

Le-a cumparat, mi-a mai multumit odata si a iesit repede, butonand pe telefon. Ma intrebam cu cine discuta furibund pe messenger, cu ea sau cu cealalta. Cealalta era de fapt amanta sau cealalta era de fapt sotia. De fiecare data, ,,cealalta” isi schimba semnificatia. Oare in mintea lui aveau vreo ordine? Oare care a primit prima caseta Dior? Oare le-a placut?

Cum alegi parfumul pentru femeia iubita

Pana atunci, celor ce cumparati parfum si pentru amanta, retineti doar ca e posibil sa purtati cu voi parfumul si cand ajungeti acasa, iar legitima consoarta sa remarce un parfum diferit. Fie o convingeti ca ati inceput sa purtati arome feminine, fie ii cumparati si ei acelasi parfum. Pana la urma ce e mai legitim? Iubirea in sine, iubirea oficializata, cert e sa va aduca implinire.

Dior J’Adore ar putea fi un parfum potrivit de amante, precum si pentru orice femeie iubita din viata voastra. Indiferent de ce natura e iubirea. J’Adore este un grand floral, o simfonie de iasomie si ylang-ylang, schitand o floare aproape ireala, dar perfecta. Sticla complimenteaza pe orice femeie. Fiecare se va simti vizata de formele unduitoare ale sticlei si va zambi multumita ca i-ati transmis indirect ca este frumoasa.

Surse poze: campanii comerciale Dior