Helena Rubinstein este pentru mine o marca etalon nu doar la capitolul cosmetice si frumusete, ci ca poveste de viata.
Intai trebuie sa va spun ca printre cele mai vechi amintiri despre cosmetice, exista o mascara Helena Rubinstein pe care una dintre matusile mele o folosea cand eu eram foarte mica. Se mai pomenea acel nume. Uneori un pic amenintator, adica sa nu cumva sa se intample ceva cu acel rimel Helena Rubinstein. Numele mi-a sunat multa vreme in minte si l-am descoperit tarziu pe rafturile unor parfumerii de lux din Europa Occidentala.
De astazi Helena Rubinstein a revenit oficial in Romania in parfumeriile Douglas.
Despre Helena Rubinstein
Helena Rubinstein, nascuta Chaja Rubinstein, in Cracovia in 1870, intr-o familie de evrei polonezi, isi incepe copilaria intr-o Polonie cu dominatie austro-ungara. Obligata de familie sa se casatoreasca cu cineva pe care nu si-l dorea, hotaraste sa plece in Australia la unchiul ei la doar 24 de ani. Nu stia nici multa engleza, insa oamenii au remarcat chiar si pe vasul cu care a calatorit spre Australia pentru luminozitatea tenului. Avea in valiza cateva borcanele cu crema pe care si mama ei o folosea. Era mica de inaltime, 1 m si 47 de centimetri. Daca initial calatoria a speriat-o putin, si-a dat seama ca era drumul ei spre o libertate anume.
Desi nu era o femeie frumoasa dupa canoanele vremii, cei din jur ii remarcau tenul luminos si neted. Povestea mereu de secretul frumusetii ei, crema pe care o folosea. De acest aspect s-a folosit si a lansat primul ei produs care se vindea extraordinar de bine. Pornind de la acest aspect, capata forta financiara sa deschida si primul salon de frumusete. Si de aici a inceput totul.
A fost mereu cunoscut stilul ei de viata foarte calculat. Avea si cateva obiceiuri de dieta, de a nu se ridica niciodata satula de la masa si de a fi mereu activa. A trait pana la 94 de ani, neavand probleme anume de sanatate, a fost mereu activa si cu un spirit vivace.
Helena Rubinstein, un brand puternic in ascensiune
Incepand de la afacerea din Australia, Helena se muta spre Londra. Casatorita cu un ziarist celebru englez ii favorizeaza mutarea in Anglia, acolo afacerea sa incepe sa se contureze si mai bine si ajunge in curand si in Franta, la Paris. Este cunoscuta in cercurile mondene ca amfitrioana unor petreceri cu stil la care sunt mereu invitate vedetele vremii.
Izbucnirea Primului Razboi Mondial o duce la New York unde deschide un nou salon in 1915. Aici insa competitia este mai grea, ceea ce nu o impiedica sa isi dezvolte un lant de saloane de frumusete si sa isi dezvolte linia de produse. Era cunoscuta rivalitatea sa cu Elizabeth Arden, insa amandoua au fost un real castig pentru industria frumusetii. Helena spunea despre Arden: ,,With her packaging and my product, we could have ruled the world.” Recunostea in felul acesta meritele si concurentei si cred ca pe undeva fiecare dintre cele doua femei extraordinare stiau ca ele practic fac istorie si pun bazele unor principii de business, nu doar unor marci atat de puternice.
L-a cunoscut pe Salvador Dali pe care l-a si rugat sa ii faca designul pentru una din cutiile de pudra si sa ii faca si ei un portret.
Principii si inovatii aduse in istoria cosmeticii
Tot efortul ei a fost deopotriva cu scop de a crea o afacere puternica, insa a fost mereu captivata de ceea ce ce femeia insasi poate face pentru ea. Spunea mereu ca nu exista femei urate, ci femei lenese. Insista in a te ingriji, in a alege produsele potrivite si a avea acel aspect de piele proaspata.
A fost prima femeie din industria frumusetii care a vorbit despre tipologii de ten. Ajunsa in US unde saloanele de frumusete de lux se adrseau mai ales celor bogati, ea se adreseaza si clasei de mijloc. Are un spirit foarte ascutit, dar si generos. Sustine si pe altii sa vina si sa isi faca afaceri in Statele Unite. Jean Cocteau o numea L’Impératrice de la beauté, imparateasa frumusetii.
A fost o avantgardista, o persoana tenace. Chiar daca nu avea studii in domeniu, s-a inconjurat de medici, dermatologi si a facut tot ce a tinut de ea sa aiba informatii validate. A inteles sa frumusetea datoreaza stiintei multe lucruri.
Prima mascara rezistenta la apa a fost creata sub marca sa si lansata in cadrul unui eveniment cu balet acvatic in 1939.
Toata viata a promovat un stil de viata sanatos, activ si ideea de grija de sine. Iar ingrijirea tenului facea parte din asta.
E mult prea mult de spus si scris despre Helena Rubinstein. Va recomand sa cautati documentarele facute despre ea, precum si cartile. Promit sa mai revin cu articole dupa ce citesc si o carte despre ea scrisa de Michèle Fitoussi.
Pana atunci, de produse va puteti bucura la Douglas.
Lasă un comentariu