Cel mai simplu cuvant la nivel fonetic, cel mai complex la nivel semantic. Psihologii si specialistii in dezvoltarea umana spun ca acest cuvant “mama” este cel mai usor de rostit si practic de asta este primul cuvant rostit de fiinta umana. Copiii sunt extrem de atasati de cuvant precum sunt atasati de fiinta. In primii doi ani, mama este vazuta ca si o continuare a fiintei lor, copilul percepe mama ca si parte a sa, ea nu este altcineva, este parte din el. Din acest motiv, absenta fizica a mamei in primii doi ani de viata poate marca profund un copil daca nu este inconjurat de afectiune din partea celorlalti… chiar si acea ora cand te duci pana la magazin sau acele ore cat lipsesti de langa el, el le percepe ca pe o mare absenta. Pana la 7 ani, mama este model si calauzitor, o imitam, o urmam peste tot, chiar daca ne certam cu ea, ea este interlocutorul suprem.
Mama mea mi-a fost prietena cea mai buna si in copilarie si in adolescenta, este omul caruia stiu ca pot sa ii spun orice, oricum si oricand. Este filtrul absolut si singurul om care imi da un sfat pertinent sau care stie sa ma indrepte catre cine trebuie. Oricat de apropiate suntem, mama nu e posesiva si cred ca pentru asta o apreciez cel mai mult. Nu m-a sufocat niciodata cu sfaturile si indrumarea, dar a fost acolo intotdeauna,..la o distanta de intors capul sau de tastat numarul pe telefon. O mai sun si acum cand uit cum se face o mancare, cand mai stam de vorba de una de alta si comunicam telepatic la fel de mult.
Am avut bafta ca mama sa ma nasca foarte tanara, ea la randul ei sa aiba o mama tanara, ca atare eu si astazi ma bucur de mama si bunica. Am doua mame mai pe scurt, tot ce ma rog zilnic este ca ele sa fie cat mai mult.
De ce o apreciez pe mama? Niciodata nu m-a pus pe un piedestal pe fata si intotdeauna m-a “fortat” sa vad ceea ce este bun si ceea ce nu este asa bun. Ca am descoperit apoi ca in mintea ei eu eram adevarul suprem, asta e altceva. Poate nu a avut cea mai simpla existenta, totusi nu m-a descurajat. Nu mi-a zis niciodata “vai, asa o sa ajungi si tu”, dimpotriva, m-a asigurat mereu ca eu voi gasi ceva mai bun, ca viata mea va fi mai frumoasa decat a ei. Mi-a spus de foarte mica lucruri care pentru acea vreme pareau tabu, astfel incat am fost educata si pregatita pentru multe contexte. Nu am avut nevoie sa imi fac o prietena ca sa discut subiecte intime si ca atare am fost educata ca aceste lucruri sa ramana intre mine si sufletul meu. Stiam ce trebuie sa stiu si daca nu stiam, o aveam pe mama, care niciodata nu mi-a deformat realitatea si nu mi-a vandut clisee aiurite. Oricat de atasata am fost de ea, am gasit capacitatea sa plec mai repede de acasa si sa imi doresc independenta. Ce nu am inteles si nu pot sa inteleg nici astazi, este sacrificiul pe care il faceau femeile in trecut, pentru familie, pentru copii, pentru camin… si de foarte multe ori feminitatea lor era amutita, frumusetea era abandonata dupa seri de munca pana tarziu, dupa lacrimi multe de neputinta. Si asta nu vad doar la mama, vad la toate femeile din generatia ei, la acele femei pentru care umilinta era litera de lege, incepand de la felul cum erau tratate la serviciu, la medic, in familie si in societate. Cred ca ele acum sunt fericite cu adevarat cand vad ca noi, astazi, avem puterea sa spunem NU sau sa spunem DA extrem de convinse de ceea ce alegem. Nu este un secret ca in anii de comunism o femeie era obligata sa se marite de foarte tanara, sa nu aiba nici o experienta premaritala, sa faca scoala, sa mearga la fabrica, sa calce, sa apreteze, sa aiba oala de ciorba si perdelele cu dantela la geam. Si tot femeia statea la coada la lapte, la paine, isi intarca copiii inainte de vreme ca sa se intoarca la munca si in magazine gasea cel mult un sapun Oana si o pereche de ciorapi Adesgo care se rupeau instant. Uitandu-ma la toate femeile din familia mea sau uitandu-ma la bona baietelului meu, imi dau seama ca eu nu as fi facut fata la ritmul lor, la lipsurile de atunci si nu as fi putut sa fac nici jumatate din ce faceau ele atunci.
Mai trebuie sa va spun ca mama face niste prajituri foarte bune si ca atunci cand ma intalnesc cu ea mai mult de 3 zile, automat am un kilogram in plus. Daca ma duc si la bunica mea sau la matusile mele, clar dupa aia intru la dieta. In familia mea sunt gospodine desavarsite. Acum cand sunt si eu mama, am mai multe momente cand ii simt lipsa fata de inainte Cand sunt foarte obosita, ma gandesc ce bine ar fi sa stea mama doar la doua statii de tramvai… as vrea ca cei 300 de km pana la ea sa se stranga sau sa se poata parcurge mai repede, pentru ca da, uneori as vrea doar sa mananc prajituri si sa ne uitam la un film amandoua.
Mama, la multi ani!
La multi ani si voua, celor care ma cititi, stati cateva minute si amintiti-va doar ce e mai frumos despre mama voastra.
PS pentru mama: poza de mai sus trebuie refacuta….cand mergem?
