Max Factor este mereu motiv de dulce melancolie pentru mine. Max Factor Makeup News 2017 este un fel de selectie a lucrurilor care sunt si de capriciu, dar sunt si de necesitate. Adica sunt cateva produse fara de care un machiaj, indiferent de felul lui, nu are cum sa fie pus in practica. Fond de ten, ruj si rimel. Doamnelor, sa nu ma intrebati acum cati ani am folosit primul ruj Max Factor ca acum realizez ca nu imi pot aminti. Desi voiam sa incep iar cu o poveste. Nu era inca Sephora in Romania. O, da, eu am prins si acea epoca.
Rimelul 2000 Calories la mine dadea un “click” in creier, sa am grija cat mananc candva cand eram prea dolofana in imaginatia mea si cand machiajul trebuia sa ridice spre ochi atentia celui ce ma privea. Ok, radeti, dar dimineata, cand vedeam pe rimel cum scrie 2000 Calories, chioara de somn inainte sa plec la munca, stiam ca e timpul sa ma trezesc si sa ma gandesc ca no matter what trebuie sa arat bine si sa nu mai mananc covrigi, etc. Aveam 20 si un pic de ani, multe mofturi si capricii in minte. O, Tempora! Acum iata-l in haine noi, formula mai buna. Si se numeste Max Factor 2000 Calories Curl Addict. “I think every girl likes super intense curled lashes; it just opens your eyes. This is a lightweight mascara and it adds a lot of volume and makes the lashes really curled. The brush is curved so it goes right to your lash line, and it’s so easy. Basically, you don’t need a lash curler with this product.” spune pe buna dreptate Stella Maxwell, Max Factor Global Ambassador. E primul produs care mi-a trezit atentia. Scriind acum articolul, ma uitam sa vad daca mai am vreun Max Factor 2000 Calories prin “borcanul” meu de rimeluri, am impresia ca am mentionat ceva la “empties” datile trecute si l-am si aruncat, semn ca trebuie unul nou.
Alt produs care mi-a atras atentia din fisierele pline de tentatii de la Max Factor este acest creion de buze cu nuanta universala, Universal Lip Liner . Linerul acesta, din ce am citit in prezentare, ajuta sa poti aplica rujul foarte precis. Stiti deja trucurile cu pensula cu corector, iluminator etc. care vine si reface pe exterior conturul buzelor. Se pare ca acest liner stie sa defineasca bine conturul si mai ales sa impiedice rujul sa plece si sa faca acel efect de liniute milimetrice peste contur ca un efect de pana, sa zic asa. Apoi si daca vrei sa refaci conturul va fi si mai usor, se pare ca rujul nu mai migreaza deloc si sta cuminte acolo unde trebuie, adica pana unde e zona cu liner. Acesta va fi si prima achizitie.
Din zona de dorinte “mate”, Max Factor aduce un fond de ten mat, Max Factor Lasting Performance, si un ruj mat, Velvet Matte. Nu sunt tocmai fana a rujurilor si a fondurilor de ten mate, dar stiu ca voi sunteti. Ca idee, rujul mat va avea 7 nuante. Fondul de ten ma tenteaza din descriere in special pentru zona T, eu oricum mereu combin fondurile de ten pe fata, dupa nevoi. Vara, la peste 30 de grade, simt si eu nevoia unui fond de ten pe frunte si putin pe nas. Cu Max Factor Lasting Performance m-as risca, daca ma cititi de ceva vreme stiti ca am mare fobie de fondurile de ten care aduc ideea de matifiere.
Sa nu uit de un produs tare util, cel putin pentru mine, posesoare a unor sprancene niciodata cuminti. Max Factor lanseaza un Natural Brow Styler, adica un gel transparent pentru sprancene. Si indraznesc sa il recomand si domnilor.
Si pentru ca mereu ma intrebati si voi si cei care ma cunosc si in offline de ce totusi imi place Max Factor, desi sunt o consumatoare de high end, o sa va spun asa: incercati pudra Creme Puff si orice ruj rosu Max Factor, orice nuanta de rosu. Vorbim dupa.
Ca sa revenim la lucruri foarte utile va mai spun preturile recomandate ale noutatilor, cu rezerva ca fiecare parfumerie isi decide preturile finale: rujul mat 34.18 lei, lip liner 29.35, rimel 39 , fond de ten 69.2 si rimel pentru sprancene 29.3
In curand produsele vor fi in magazine, va tin la curent daca incep sa folosesc ceva si o sa va spun primele pareri.
8 Comments