SOS kit sau trusa de urgenta, despre asta vreau sa va scriu in seara aceasta. Poate o sa va prinda bine pentru luni cand mergeti la birou. Voi spune ce cred eu ca e necesar si pentru EA si pentru  EL.

SOS Kit pentru EA

Intai ai nevoie de o borseta mica, opaca, care sa iti incapa fara probleme in poseta. In functie de asta iti adaptezi si dimensiunile obiectelor pe care le pui in ea. Pun in ordinea importantei articolele din ea.

un pachet de servetele umede – exista niste pachetele de servetele umede mai mici sau se gasesc si impachetate individual si va luati cu voi cate credeti ca e nevoie pentru o zi – pentru ce??? mai bine zic pentru ce nu, sunt atatea situatii in care ai nevoie de ele;
un balsam de buze incolor, care merge si de dat pe maini daca vi se usuca, mai ales pe partea exterioara a palmelor.
o pudra compacta cu aplicator buretel si oglinda – e buna indiferent daca te machiezi sau nu, oricand ai nevoie sa fii sigura ca nasul tau nu luceste sau fruntea,..sau sa maschezi obrajii daca stii ca te inrosesti la oboseala sau stres.
un ac cu ata sau doua ace, unul pregatit deja cu ata alba si unul cu ata neagra….prinde asa bine cand ai un mic accident sau iti pica un nasture taman inainte de o sedinta
guma de mestecat…desi eu as pune o mini-periuta si o mini-pasta de dinti, din cele pe care le gasesti la hoteluri, se gasesc si de cumparat in anumite magazine de cosmetice sau chiar la Metro la raionul de cosmetice dedicat hotelierilor.
ace de siguranta de diverse dimensiuni – ajuta cand nu mai gasesti nasturele pierdut sau cand iti dai seama ca decolteul e mai mare decat de te asteptai dimineata cand te uitai in oglinda;
– ai pastrat mostre de parfum primite cu diverse ocazii??? acum e rolul lor, pune 2-3 in aceasta trusa, pica bine sa le ai in poseta pentru momente cand simti ca deodorantul tau nu a mai facut fata nivelului de stres ( iti poti da un refresh cu ele aplicandu-le insa pe haine, nu pe piele, sau prin par) sau daca nu ai mai rezistat tentatiei sa iti ataci un cos ( dupa “accident”, da cu un pic de parfum si apoi cu pudra). Parfumul e bun si de dat pe maini ca si dezinfectant, chiar si dupa ce te-ai spalat pe maini, mai ales intr-o toaleta publica.
– o periuta de sprancene – oricat de nemachiata ai fi, ai arata groaznic daca sprancenele tale ar sta ciufulite, verifica pe timpul zilei ce fac sprancenele tale si aranjeaza-le.
– pentru ochelariste ( aici ma incadrez si eu si stiu ce va spun) – servetele de ochelari ambalate individual, sunt de baza!!! le pun chiar pe locul 2 ca importanta;
– daca pleci cu dresuri , ia-ti intotdeauna o pereche identica de rezerva, chiar si cele mai bune dresuri, au zilele lor de ghinion;
cateva leucoplaste, la birou te poti taia si in hartia de la copiator si apoi vei tasta greu cu degetul taiat.
tampoane ia la tine si daca nu esti in acea perioada, e bine sa ai de rezerva unul mic , de protectie zilnica, si unul cu aripioare, in caz ca ai vreo surpriza.

Controverse:
trebuie sa am un deodorant la mine? eu spun NU. Deodorantul se aplica dupa ce te speli, dupa asta nu mai are nici un efect si te si mai iriti. Cand vad unele persoane ca se dau cu deodorant in mijlocul zilei sau dupa o sedinta , nu inteleg sensul si ma gandesc ce mancarimi vor avea sub brat la maximum 10 minute, transpiratia amestecata cu deodorant e tot ce e mai naspa pentru pielea de la axile. Daca ai unde sa te speli, ok, ia deodorant cu tine, daca nu, stai asa si aplica solutia data de mine cu parfumul.
cate farduri sa imi iau la mine? ia-ti fardul de obraz, e primul care pleaca de pe fata si care e necesar pentru un aspect placut. Mascara nu are sens sa iti iei, aplicarea unui strat de mascara la cateva ore dupa primul are un efect foarte urat , incarca genele si nu ai nici un rezultat. Iti mai poti lua creionul de ochi sa reconturezi ochii si eventual fardul de ochi.

SOS kit pentru EL.
servetele umede;
ace pregatite cu ata numai daca stii sa cosi , daca nu, ace de siguranta;
leucoplast in diverse dimensiuni;
guma de mestecat super mentolata, mai ales daca esti fumator.
Atat, de pastrat intr-un buzunar la sacou sau la geanta de laptop daca e cazul, nu neaparat intr-o trusa, poate fi pur si simplu un buzunar interior dedicat acestui set. Balsam de buze ar fi bine sa ai si daca esti barbat, nimic nu e mai neplacut dupa o respiratie neplacuta sa vezi si niste buze uscate de pe care se ia deja pielea….

Cam asta e tot, eu as mai spune sa puneti mereu in aceasta trusa o bancnota de 5 sau 10 lei, prinde bine in caz ca iti pierzi portofelul sa ramai macar cu bani de un autobuz pana acasa :D.

Written by Ana Maria Tatucu