Ultima noapte de liniste, prima dimineata involburata

As fi vrut ca astazi sa scriu ceva pe tema Dragobete, ceva cu o ultima noapte de dragoste si fara noapte de razboi. Un fel de jurnal de emotii legate de iubire. Insa dimineata involburata a lasat un semn urat pe ziua de astazi: razboi.

Eram obisnuita ca razboiul a fost ceva ce a trecut. Bunica mea mi-a povestit detaliat si ea a lasat si un jurnal scris. Un jurnal mare, cu detalii, pe care il recitesc uneori si ma mir de forta ei de a razbate.

Si ca sa nu bat eu apa in piua, va las cateva fragmente scrise de bunica mea pe finalul vietii. Experienta retragerii rusilor dupa Razboi a marcat-o atat de mult, incat si dupa 80 de ani retinea detalii marunte si dureroase. Incepand de la foame, frica si boala.

,, ..au venit rusii cu armata si in sat la noi ca inca mai era razboi,cred ca se retrageau, se vorbea ca  ratacise drumul..Era seara spre asfintit cand vedeam avioanele bazaind ca bondarii pe sus pe deasupra caselor, iar soldatii rusi umplusera tot drumul. Se vedeau  din deal carute rasturnate cu cai morti si camioane pline cu soldati trecand pe soseaua din vale.         De odata s-au deschis portile mari ale noastre si au intrat multi soldati plini de praf, murdari, cu paturi rulate peste umar, calare pe cai mari.De frica ne-am adunat langa mama,cand ei veneau spre noi.”

,,Inainte cu o zi, tata venise iar intr-o permisie si a spus bunicului ca se aude ca vor veni rusii, asa ca sa nu se opuna in fata lor sa le dea tot ce vor. Tata a ascuns in gradina la grausor sub crengile stufoase de nuc, care cadeau pana la pamant si acopereau toate lucrurile carate din casa, unde au mai ramas soba de caramida si paturile goale de scandura. El a fost chemat iar la unitatea lui lasandu-ne in grija bunicului sa ne apere. Tot acolo, sub nuc, au ascuns si animalele unde le-au dat multa mancare si apa ca sa nu zbiere sa le auda rusii, dar cu toata ascunzatoarea, cineva ne-a parat ca avem un bou gras si doi rusi i-au pus lui bunicu’ arma la ureche somandu-l sa aduca boul. Dupa ce l-a adus , l-au taiat in fata noastra in ograda….apoi carnea au dus-o in sat la bucataria militara..

,,De frica nemtilor, au stat treji toata noaptea, iar pe noi ne-a  bagat in beciul din curte, unde tata ne facuse ascunzatoare, iar pe capacul lui a pus o gluga de ciocani in asa fel ca sa poata intra la noi. Stateam acolo cu mama toti , ea aprindea o lumanare si  cand fumul   era inecacios ridica un pic capacul sa intre aer curat, printre snopii de ciocani.

Cand citeam paginile acestea, le luam ca povesti. Lucru care nu ma impiedica sa nu plang fiindu-mi dor de bunica mea. Astazi insa citesc lucrurile acestea si simt o frica ciudata. Stiu ca lumea de azi are alte reguli. Stiu ca poate avem mai multa forta de a ne opri din conflicte. Omul modern este comod si nu cred ca s-ar avanta in razboaie reale.

Nu am uitat niciodata nici calmul bunicului meu care in decembrie 1989 spunea ,,Nu e nici o revolutie, tot aia suntem.” Fusese refugiat rus din Siberia, alaturi de familia lui care nu a dorit sa se supuna comunistilor. Nu mai credea in nimic. In Romania ca refugiat fusese tratat ca un nimeni, fara acte si pus sa munceasca din greu de la 14 ani. Experienta razboiului i-a facut pe bunicii mei sa fie niste oameni foarte realisti, insa suferinta au dus-o mereu cu ei in cosmare ce nu vreau sa le cunosc.

Ne apropiem de 100 de ani de la finalul unui mare razboi. Ultima noapte de liniste nu stim cand a fost si nici cand va fi.

In mod cert viata merge inainte si nu ar avea sens sa stam acum facand prognoze sumbre pentru a gasi motive de tristete. Ce e cinic, este ca dupa ce aproape am invins un virus oribil, ne facem rau cu mana noastra. Am senzatia ca omenirea nu a invatat nimic. Epocile par ca se urca una pe alta ca un lant de serpi flamanzi.

Cand am deschis in dimineata asta site-ul Le Figaro am simtit ca parca m-am trezit in alta lume. Convoaiele de masini din Kiev m-au speriat. Unde se duc acesti oameni?

Intre timp pe Internet curg mesajele de Dragobete, 1 Martie si 8 Martie. Continuati sa iubiti, sa credeti in voi si sa fiti oameni.