Beauty blogger, job description

Blogging-ul incepe ca un hobby si cam asa ramane pe termen lung. Este insa un lucru care la un moment dat incepe sa produca si beneficii si in acel moment mentinerea echilibrului este vitala. Daca un blog devine prea comercial, isi pierde din autoritate si valoare si nu se prea mai numeste blog. La fel daca devine ceva gen “scriu doar despre ce primesc info sau produse”, nu mai este un blog credibil. Oricum vei scrie, daca scrii despre cosmetice pe un blog, dupa o perioada esti numit blogger de beauty.

La workshop-urile cu bloggeri primesc mereu intrebarea: “Dar ce trebuie sa faca de fapt un beauty blogger? Care este definitia beauty blogger-ului?“. Si atunci m-am gandit  ca cineva ar trebui sa faca o definitie, un fel de fisa a postului pentru ca beauty bloggerul este deja un personaj sau un anume tip de blogger de la care si cititorii au asteptari si de asemenea si companiile de cosmetice. Si daca tot mi s-au adunat multe lucruri in minte, am zis sa ma risc sa fac eu o fisa de post pentru beauty blogger.

O fisa a postului sau un job description o sa propun eu in acest articol pentru ca mi se pare ca lucrurile incep sa se contorsioneze, cel putin eu in ultimele luni m-am trezit in situatia de a explica si cititoarelor, altor bloggerite sau companiilor de cosmetice diverse lucruri pe care eu le consider de bun simt sau logice.

Un beauty blogger in primul rand nu trebuie sa faca nimic, adica blogul nu se bazeaza pe conceptul “trebuie sa faca”. “Trebuie” intervine cand avem un contract.  Am redactat atatea fise de post in cariera mea de corporatista incat imi dau seama ca a fi blogger exact asta este, sa NU ai o fisa de post. Bloggerul seamana putin cu un artist, iar artistul este liber, adica functioneaza dupa inspiratie, are inspiratie scrie, nu are, nu scrie. Scrie cum simte si cum functioneaza el ca om. Bloggerul de beauty este in majoritatea cazurilor o…. ea. Adica doamnele scriu bloguri de beauty, exista si ceva bloguri masculine de beauty, dar extrem de putine. Si ea este de obicei o mare consumatoare de cosmetice, are deja zeci si sute de produse folosite, experiente diverse care merita spuse si altora pe blog.

Un blogger de beauty scrie din punct de vedere personal, blogul il reprezinta pe el sau pe ea si el hotaraste ce scrie pe blog si cum scrie, indiferent ca face un articol pur si simplu ca are chef sau ca scrie un articol parte a unei campanii platite. Chiar si platit, un blogger scrie un articol tot din perspectiva personala, i se plateste timpul si efortul, nu parerea si deformarea ei.

Bloggerul de beauty scrie pe blog in timpul liber, asta inseamna dimineata, seara, poate in pauza de masa, in week-end. Nu are un program fix si nu o sa isi adapteze programul dupa ceea ce se numeste saptamana de lucru.

Un blogger de beauty investeste bani si timp in blog: bani pentru domeniu, hosting, un abonament internet, un laptop bun, o tableta, un aparat foto, cumpara produse de interes nu neaparat pentru consumul propriu, ci pur si simplu ca sa cunoasca produsele noi care apar pe piata si care sunt relevante pentru el. Plateste uneori cursuri, workshop-uri sa invete diverse, plateste pe cineva priceput pe grafica sau SEO cand simte ca e momentul sa faca mai mult. Daca este invitat la evenimente, consuma timp in primul rand sa ajunga pe unde e de ajuns, sa isi adapteze programul de la job, uneori chiar isi consuma o zi de concediu, da bani in plus pe motorina, taxi etc. Nu exista o firma unde el este angajat si care sa ii asigure asta. Spun lucrul acesta pentru ca de multe ori chestiile acestea se considera “maruntisuri” sau neimportante. Una peste alta eu am facut un calcul si intr-o luna am depasit o suma buna numai pe alergatura la diverse locuri si evenimente unde m-am dus strict in calitate de beauty blogger, suma din care mi-as fi putut lua un anume parfum pe care tot il aman pe lista de buget de cumparaturi. Am acest defect profesional, lucrez cu cifre si bugete deja de 15 ani, asta e the real life. Si de asemenea cred ca va dati seama din tonalitatea acestui articol ca vreau sa spun niste lucruri asa cum sunt, e bine sa le cunoasca si cei care isi doresc sa se avante in beauty blogging ca sa stie cam ce implica acest hobby frumos. De asemenea as vrea ca aceste detalii sa fie cunoscute si de catre cititori si de catre cei din companii, am perioade cand simt nevoia de a pune toate cartile pe masa si cred ca a venit momentul.

Un beauty blogger foloseste si informatii sosite de la agentii si de la PR-i, este firesc, nu are de unde sa stie ca firma X va lansa peste o luna produsul Y si atunci foloseste si acest gen de informatii. Cu toate acestea, daca o companie doreste ca informatiile, gen comunicatul de presa sa fie frumos pus pe blog, trebuie sa se gandeasca ca asta inseamna un efort suplimentar pentru blogger. Nu de putine ori ma trezesc cu mailuri si mesaje gen ” Ai primit produsul sau mailul, iti place, cand scrii pe blog despre?”. Daca as fi angajata la Beauty Blogger SRL si asta ar fi ocupatia mea principala, cu drag as prelua cat mai multe informatii si stiri. Dar ca eu sa public astazi un articol pentru ca isi doreste compania X, inseamna sa ma opresc din ce fac la job, sa iau o pauza, sa scriu acel articol, si bineinteles sa stau peste program… si seara sa nu mai mananc cu copilul meu, ci in fata calculatorului terminand rapoartele neterminate la job. Exista un prag, adica fac chestia asta o data pentru cineva sau pentru un brand la care tin, dar nu pot face chestia asta cu regularitate. In plus, eu am un blog, nu un site de stiri si nici nu sunt angajata la o revista online sau offline. De cele mai mult eu vreau sa am si o experienta personala cu acel produs. Oricat de mult apreciez un brand sau cat de mult simpatizez pe cineva care lucreaza la acel brand, nu pot scrie despre produsul X mereu si mereu daca doar vad poze. Aici tind sa cred ca unele companii si agentii considera ca cine face beauty blogging sta mereu in fata laptop-ului si are reverii despre creme si farduri vazute in poze si abia asteapta sa mai scrie ceva pe blog, sa mai preia un comunicat si sa faca review-uri instant la produse care sosesc cu curierul dimineata. Ador sa scriu pe blog, dar ador sa scriu in felul meu personal si in acord cu timpul meu.

Bloggerul de beauty este doritor de informatie si nu este piscotar. Adica nu asteapta cu trepidatie un eveniment ca sa manance si sa stea sa consume ore in sir la un mic gossip langa o farfurie de finger food. De cele mai multe ori eu beau o apa si plec, prefer sa prind din restul pauzei de masa si sa imi continui treaba la job. Ador genul de evenimente care incep la maxim 30 de minute de la ora oficiala de start si cand agenda este organizata eficient fara timpi morti, adica momente de acelea cand se asteapta sa se intample ceva. Time is money si nu numai asta, it’s my time. Stiu ca la moda este sa intarzii la evenimente, nu este de bon ton sa ajungi la timp. Eu consider ca se aplica sfertul academic si in cazul evenimentelor de beauty. Daca eu intarzii undeva, anunt ca voi intarzia. Cand sosesc mai tarziu, incerc sa intru usor sa nu deranjez pe cei deja sositi si nu tin sa se reia ceva sau sa fiu asteptata sa inceapa ceva. Imi aduc aminte de conferintele de market research din afara, la inceput cineva anunta ferm ca incepe conferinta. Si vezi oameni cu zeci de ani de experienta si doctorate cum intra rapid in sala si stau cuminti sa inceapa conferinta, fara sa se mai lalaie la discutii. Ei stiu ca timpul tuturor este pretios si respecta asta. Eu consider ca este semn de respect atunci cand anunti un eveniment la ora x, la maxim 30 de minute incepi evenimentul si nu dupa o ora sau mai mult. Sfertul academic este de bun simt si apoi mai acorzi 15 minute audientei si speakerilor sa se grupeze, sa inceapa ce este de inceput.

Bloggerul de beauty nu face parte din acel grup “bloggeritele acelea”. Fiecare este blogger, pe cont propriu si isi asuma in nume propriu ce scrie si vrea sa fie tratat ca atare. Si chiar trebuie sa fie tratat ca atare. Spun inca o data, eu ca si blogger nu am colegi. Pe blogul meu scriu eu, atat. Cand sunt abordata sau apreciata in grup, prefer sa parasesc discutia. De asta am blog, sa imi afirm parerile personale si sa ma prezint eu individual.

Citeam la un moment dat la Jane de la British Beauty Blogger, o adevarata lady pe care o citesc cu mare placere, ca si in UK inca sunt companii care au senzatia ca iti fac un enorm privilegiu pentru ca iti trimit produse la testat si tu trebuie sa scrii review despre ele in secunda urmatoare, maxim a treia zi, cu multe poze, daca se poate si cat de minunat a fost.
As vrea sa stabilesc ce inseamna procedeu de testare. Testarea intra in zona de cercetare de piata si aici am suficienta competenta sa imi dau cu parerea. Daca o companie doreste sa faca o campanie de testare pe un anumit produs in blogosfera, trebuie sa spuna explicit acest lucru atunci cand iti trimite produsul, sa stabileasca o procedura de testare ( perioada, cum sa folosesti produsul, sa primesti un formular de completat, sa dai un feed-back) si automat sa primesti si un incentive pentru timpul dedicat testarii. Dupa testare, compania X primeste informatie, consumer insights cum spun ei, si asta este informatie, informatie care se foloseste apoi in strategia de marketing a companiei respective. Informatia costa. Costa pentru ca se foloseste ca informatie de business. Ca sa stiti si voi, nu se lanseaza nici macar un biscuite pe lumea asta pana nu se face consumer test, adica testare pe consumator, chit ca e facuta pe 20 de oameni.
Daca primesc pur si simplu produse informativ, ca si kit de presa, cum sosesc 99% din produsele cosmetice trimise de companii bloggerilor, eu ca si blogger nu am nici o obligatie sa scriu sau sa mentionez produsul respectiv. Da, este si o regula a bunului simt care spune ca trebuie sa spui “multumesc pentru produse”, public sau privat,  dar nu implica automat review pe blog nici a doua zi si nici dupa o luna.

Aici as pune o chestie si pentru blogger, nu este corect sa prezinti un produs primit ca si un produs cumparat de tine. Nu spune nimeni sa faci ca si bloggerii din UK sau US pe care legea ii obliga sa scrie ca este “sponsored post” sau ca produsul din review este primit, dar nici sa minti elegant ca tocmai ce ai mai cumparat 3 creme de fata desi mai aveai 10 incepute si vai ce val motivant ai avut sa mergi sa cumperi produsul X exact cand e plina campanie de comunicare la acel produs.

Tot pentru bloggeri am de spus ceva pe partea de autoevaluare si evaluarea unui alt blog: nobody is perfect, not even you. Si evaluarea unui blog o fac strict doua autoritati unice si irevocabile: ce spun cititorii tai si ce spune mama Google. Restul sunt accesorii ca si zaharul pudra de pe briosa, ca sa ma exprim plastic. Sunt dragute si alte forme de evaluare, dar nu sunt determinante cum sunt cele doua autoritati.

Fii blogger ASTAZI. Am articole scrise in trecut care fie imi plac, fie ca nu, ele raman acolo, dar eu stiu ca blogul meu isi traieste prezentul si atunci incerc zi de zi sa scriu si sa nu ametesc cititorii mei cu articole vechi.  Oricum am arhiva vizibila, casuta de cautare si un top al celor mai citite articole din ultima perioada, asa ca daca cititorul meu chiar vrea sa imi vada istoria, are timp si mijloace sa o faca.

Vin uneori propuneri de campanii diverse – de la companii si agentii – fara bugete, dar cu minunatul anunt ca voi primi produse. Este interesant, insa timpul meu uneori este peste valoarea unei creme si oricum am o singura fata, nu pot folosi decat 3-4 creme pe luna. Daca acea campanie simt eu ca este de impact, o pot accepta si fara buget, dar vorbim de impact pe care sa il simt intr-un procent de doua cifre, nu sa fac concurs pentru 2 creme necunoscute si abia intrate pe piata si despre care nici nu stiu prea multe detalii. Si un sfat pentru agentii: daca tot voi faceti un buget clientului pe o campanie X, implicati si un buget pentru bloggeri, este si de bun simt si etic profesional. Asa cum voi nu va platiti facturile cu creme, nici eu nu pot face asta. Sau macar fiti transparenti si discutati lucrurile pe fata,  activati-va memoria si peste ceva timp, adica daca eu va fac astazi o favoare si public informatia X pentru ca stiu ca la tine in agentie arde sa dai raportul de monitorizare pentru client si sa ai un numar de bloguri cu articolul publicat, este frumos ca sa imi fie data revansa peste ceva vreme. Sau sa imi raspunzi la mail peste cateva luni cand eu vin cu o propunere catre tine. Se cheama relatii publice si asta.

Stiu ca nu este o postare zen, este o postare realista. Este daca vreti este ca si o parte de poveste din zona de culise. Si marile capodopere se fac cu culise in spate unde exista un contabil si un magazioner.

Bineinteles ca este minunat sa fii beauty blogger, este un hobby care te face sa intelegi ca o femeie se poate redescoperi si ca industria de beauty nu gandeste doar “return on investment”. Multe branduri de beauty au o istorie in spate minunata, de suflet, de pasiune, de oameni care vor sa faca ceva frumos, nu doar sa amestece apa cu glicerina si sa o eticheteze frumos in borcanele colorate. Pentru aceste povesti si aceste experiente imi doresc sa scriu, insa recunosc ca sunt momente de bruiaj, cand nu mai inteleg de ce lucrurile se comunica contorsionat si fortat.

Daca vrei sa ai un blog de beauty si simti ca iti place zona asta, te incurajez din suflet sa o faci, dar sa stii ca nu sunt doar norisori roz. Fii pregatita sa inveti, sa investesti timp, bani, sa ai momente de revelatie, dar si momente cand ai vrea sa dai shut down definitiv laptopului. Fa-ti imaginea ta, tine spatele drept si fii realista.

Nu stiu daca am reusit sa fac fisa de post a unui beauty blogger, voi o sa imi spuneti asta.

Clubul BeautyBarometer

A fi frumoasă nu ține doar de cosmetice, intră în Clubul BeautyBarometer ca să afli mai mult decât simple știri de beauty.

*Prin abonare confirmi că ai peste 16 ani și ai citit termenii și condițiile