Beauty bloggers and beauty friends, eu si Lorena

O cheama Lorena. A participat de mult, pe la inceputurile blogului meu, la un concurs. Puneam in joc o paleta de machiaj, primita ca si cadou la o comanda mai mare pe Strawberrynet.com si am zis ca ce ar fi sa fac si eu un concurs si sa o dau premiu. Eram in vremea de inceput a blogului cand nu colaboram cu nici o companie si imi sponsorizam singura concursurile. Mai exact in ianuarie 2013 faceam concursul si tot atunci o desemnam pe Lorena ca si castigatoare. Tot atunci am inceput sa schimbam doua vorbe pe Facebook, iar acum in aprilie 2015 ne-am si cunoscut. Doamne, cat ne-am dorit amandoua acest moment, dupa ce am vorbit atata si pe Facebook si la telefon. Ma bucur ca impartim aceeasi pasiunea, blogging-ul pe teme de beauty, si ca avem si principii de a evalua lucrurile cam la fel.

Am incurajat-o sa inceapa un blog de beauty si sa se tina de el. De ce? Pentru ca de la primele discutii am vazut ca Lorena e pasionata de cosmetice si pentru 16 ani avea o coerenta in exprimare care ar fi fost pacat sa ramana acolo stiuta doar de ea. Si se machia si frumos, normal, asa cum este firesc sa se machieze o fata la 16 ani. Si azi la 18 ani Lorena este si mai si, adica are un stil curat, autentic, este exact cum ar fi minunat sa fie adolescentele din ziua de astazi. Diferenta dintre noi este de 20 de ani, cu putin noroc as fi putut sa am o fata de varsta ei, asa ca mai radem cand ne tachinam ca “beauty mother” si “beauty daughter”. E drept ca la 20 de ani nu aveam nici o sansa sa am vreun copil, eram prea pornita pe invatat si cariera. Si am senzatia ca si Lorena va fi cam la fel. Acum invata intens pentru examenul de bacalaureat, asa ca sa ii intelegeti prezenta mai redusa pe blog. Urmeaza sa se decida si asupra facultatii si aici sper sa ia decizia cea mai buna pentru ea.

Ne-am intalnit la Timisoara, bineinteles am facut o poza langa Marionnaud Paris, arata prea frumos si ne place prea mult aceasta parfumerie ca sa nu profitam de context si de decor.

Am vorbit 3 ore. Am vorbit de scoala, de Bucuresti, de blogging, de cumparaturi, de familie, de facultate, de cariera, ne-am despartit greu. Lorena avea multe intrebari, voia sa stie cum functioneaza blogging-ul in Bucuresti, ce se intampla mai special aici, ce ar mai trebui sa faca pentru blog, ce este bine si ce nu este bine sa faci. Lorena trateaza bloggingul chiar prea serios.

Stiu sigur ca daca Lorena ar fi in Bucuresti, ne-am plimba cam des impreuna si timpul ar trece prea repede.

Ne despart 500 de km si totusi ne consideram aproape, de mult ori ne scriem dimineata devreme sau seara tarziu, nu prea trece o zi fara sa schimbam macar 2 vorbe.

Lorena presimt eu ca va face treaba tare buna cu blogul ei, dar acum prioritatile ei sunt bacalaureatul si selectia facultatii.

Clubul BeautyBarometer

A fi frumoasă nu ține doar de cosmetice, intră în Clubul BeautyBarometer ca să afli mai mult decât simple știri de beauty.

*Prin abonare confirmi că ai peste 16 ani și ai citit termenii și condițiile