http://www.nemira.ro/damen-tango/sapte-povesti-de-dragoste--2133

Etapa a 4-a din concursul SuperBlog Spring 2013 mi se pare cea mai grea. De fapt nu grea, e o tema care ma scoate un pic in lume cu ceea ce simt si ceea ce imi este foarte personal. Din acest motiv, declaratia mea de dragoste nu este a mea, ci este a unui personaj dintr-un roman pe care sper sa apuc sa il termin intr-o zi si sa pot sa il si public. Si aici iata ca va dezvalui ceva din secretele mele , imi doresc sa apuc sa public un roman de dragoste… asadar aceasta tema propusa de Nemira mi se pare si mai grea, va fi prima data cand scot in fata voastra ceva ce mi-as dori sa apara intr-o zi intr-o carte asa cum este “Sapte povesti de dragoste“. Voi adapta un pic textul la cerintele acestui concurs, insa ramane ceea ce vreau sa transmit, atunci cand faci o declaratie de dragoste, tot ceea ce se aduna in suflet ca si sentiment, incepe sa prinda forma in cuvinte, insa intr-un discurs oarecum organizat, elaborat si provocat de o emotie mare, din pacate de obicei de suparare sau de nesiguranta. Facem o declaratie de dragoste atunci cand simtim ca a  mai ramas doar un strigat care mai poate aduce langa noi pe cineva pe care iubim. Personajul meu scrie o declaratie de dragoste in perioada interbelica, e o pictorita indragostita de un scriitor si spera ca scrisoarea sa ii aduca iubitul inapoi.

Am reusit in seara asta sa ajung pana in fata casei tale. Facusem prea multe nopti albe, nici nu mai stiam daca ceea ce gandesc are o noima sau are macar un echivalent in ceea ce simt. Cuvintele mi se pareau ca se tot invart in clisee si stii ca nu suport sa scriu ca un pastisor. Am si uitat daca mai scriu acum din iubire sau din altceva. Din fericire te-am vazut cand ai iesit in curte si m-am ascuns ca proasta dupa un copac. Am stiut atunci ca dragostea ma poate transforma intr-o copila timida si incoerenta. Am fugit apoi acasa, am schimbat apa la ultimul trandafir de la tine , am schimbat si vaza, l-am dus in alta camera,e atat de uscat insa sper sa reinvie…. m-am intors inapoi, l-am luat cu mine langa pat si acum iti scriu. Si trebuie sa fiu capabila sa scriu ceva pe pagina asta alba. Ar fi simplu sa scriu ca te iubesc si atat. Si sa ma semnez incarliontat cu tot numele meu de alint. Si e posibil ca pana la urma sa o fac asa. Cand am plecat de la tine am stiut ca va urma momentul acestei scrisori. Si ciudat ca mi-era mai groaza cum o sa iti trimit scrisoarea. Acum stiu deja cum voi face si sper sa nu ii inchizi usa in nas soferului. Ma gandeam sa pictez ceva ca asta stiu sa fac cel mai bine ca sa iti transmit tot ce vreau sa iti spun acum….insa o sa imi zici iar ca sunt snoaba si ….chiar asa sunt.
Mi-e dor de cum scartaia usa de la biroul tau si de mirosul de tabac de acolo. Nu rade, chiar mi-am rugat menajera sa lase un trabuc sa arda in atelierul meu….insa nu miroase la fel. Am stricat doua panze zilele acestea incercand sa lucrez ceva in miros de tabac.
As vrea sa iti pot spune ca o sa fiu altfel, ca as putea sa fiu asa cum vrei tu, doar ca sa ma iubesti.
Eu te iubesc acum chiar mai mult, pentru ca acum adun si absenta ta langa mine, adun un dor…si nu e dor, e disperare, mi-e dor de ceva care stiu ca se intoarce….asa cum mi-era dor cand plecam undeva si abea asteptam sa ma intorc, sa cobor din tren direct in bratele tale. Acum mi-a fost imposibil de greu sa ma las dusa pana in fata casei tale. Nu accept ca nu sunt langa tine si ca eu am facut gestul asta infatuat de a pleca de langa tine.
In lunile astea departe de tine, am numarat de cate ori as fi putut sa iti spun ca te iubesc intr-o singura zi… am trecut de 100 de ori pe zi si tot mi se pare nemernic de putin. Tu mai stii cum eram imbracata in ziua cand am plecat? Nu mai pot purta hainele acelea, inca stau si ma uit la ele si nu stiu daca sa le dau sau sa le ard. 
Daca de maine as fi altfel, asa cum ai vrea tu, stiu ca m-ai iubi din mila sau din curiozitate, mereu ma intreb cum ma iubesti tu, stiu ca ma iubesti si acum. 
Mai e putin si se face primavara. Eu sper ca un copil prost ca in martie o sa fim din nou la tine, amandoi. Craciunul a fost ca o zi de post negru fara tine. Am refuzat cadouri. Am stat singura. Chiar nu stii? Cum ai putut sa nu imi trimiti macar doua randuri scrise ipocrit cu salutarile tale si complimente …. 
Acum visez la ghiocei culesi din spatele casei tale si adusi in buzunar, un pic bleguti de atata frig si apoi miros de tabac. Incalziti putin de mana ta. Astept ghioceii astia, ii vad deja …. cred ca as putea picta o saptamana uitandu-ma la ei, pana s-ar ofili. Ii iubesc deja si pe ei.
Dar inca e frig, asta ma face sa vreau si mai mult sa fiu langa tine. Am pus sa faca foc in toate sobele din casa. Insa adorm infrigurata in fiecare noapte.
Ma uit la trandafirul asta mort pe care nu vreau sa il las sa moara, e de la tine, mai are un pic si va cadea din vaza, se va dezintegra. Acum vreau sa am ghioceii de la tine. In primavara asta as vrea sa ma intorc la tine, daca ma mai vrei.”


Continuarea o veti afla cand voi termina tot ce am de scris la aceasta poveste.


Written by Ana Maria Tatucu