Ca sa pot incepe sa scriu acest articol, am pornit iar aerul conditionat. Stiu ca e o monstruozitate ecologica, insa aici e vorba de supravietuire. Am stat cu mainile in apa rece, spal vasele cu apa rece, pentru ca temperatura crescuta imi da senzatii neplacute.
Am incercat astazi sa rezist dis-de-dimineata intr-o sala de birou fara aer conditionat si deja la 9:30 AM am cedat fizic. Am pulverizat atata apa termala pe mine sa rezist, incat parea ca sunt un instrument de marketing ambulant al apei termale Uriage. In lipsa de Jonzac, Uriage e a doua apa termala favorita. Si ca sa spun direct, Uriage a fost prima dragoste.
Frumusetea este acum la limita supravietuirii si a constientizarii. Ce constientizez? Ca suntem o generatie ce traim pacatele adunate ale celor de dinainte. Incrancenati in ziduri, plastic si miros de noxe, rabdam incalzirea globala dand ochii peste cap si acuzand guverne si multinationale. Fix acum ma uitam la tastatura si imi imaginez unde va zace ea peste cativa ani, ori aruncata in vreun tomberon, ori dusa spre malul unei ape pe undeva fost prinsa in iuresul de deseuri.
Sunt un consumator de plastic, benzina si mancare procesata. Si tot azi plec capul spunand ca nu am stiut. Si ca sa fiu extrem de justa cu mine, eu am aflat ca plasticul polueaza dupa 25 de ani. Prima sticla de plastic din familia mea era un fel de patrimoniu. Se spala cu peria, se usca pe rastelul de vase si cel ce avea drumuri de facut era indrepatit sa o ia cu eu cu apa sau cu ceva cafea. Cand s-a rupt intr-o zi, bunica-mea m-a certat. Eram in perioada comunista si cu greu puneai mana pe o sticla de plastic. Era venita de la cineva ce aducea marfa ,,de dincolo”.
Anii au trecut. Sticlele de plastic au aparut intai cu bauturi colorate cam scumpe. Stiam lectia sa le pastrez, sa le spal, apoi au devenit prea multe. Pana si bunicii mei au zis ca nu mai au nevoie de ele si ca apa bauta din ele nu are acelasi gust ca cea adusa cu galeata de la fantana.
Ma spal cu gel de dus. Mananc budinca din ovaz care vine intr-o punguta mai fancy de ceva aluminiu parca, nu stiu ce e de fapt, dar arata bine. Am o budinca vegana acum in fata si e intr-o cutiuta din ce credeti? Tot de plastic. Ma dau cu crema, din flacon airless. Ma dau cu parfum. Ma epilez cu un aparat de ras, evident, tot de plastic.
Am avut o fantezie acum cateva zile, ce am face daca plasticul ar ramane strict in productie doar pentru lucruri vitale, gen cabluri de curent, aparatura medicala, piese pentru avioane. Cum ar fi daca paradigma frumusetii feminine ar nega complet plasticul si s-ar rationaliza?
Imi aduc aminte in perioada de dinainte de 1989, am stat cu mama la o coada la cosmetice. Se dadea doar un deodorant Favorit sau Farmec 16 si un sapun Oana de om. Mama m-a pus sa stau la coada inaintea ei si mi-a zis sa nu vorbesc cu ea, sa nu se vada ca suntem mama si fiica ca sa poata astfel obtine doua deodorante si doua sapunuri. Eu cumparam un set si ea unul. Ma simteam un fel de Ecaterina Teodoroiu a cosmeticelor.
Aveam vreo 8 ani si strangeam din dinti sa nu ma intorc spre mama care statea si ea la coada. Era o coada lunga de femei imbracate in gri si in albastru inchis. Majoritatea aveau parul strans in coc, aveau taioare, unele mai modeste, altele mai frumoase, posete simple negre sau gri. Fuste cu tivul bine cusut si doar cateva aveau unghiile date cu oja. Le priveam si imaginea lor mi-a ramas in minte. Fiecare pleca fericita, dupa ce se umilea un pic in fata vanzatoarei cerandu-si ratia de deodorant si sapun. Cate una mai incerca sa ia macar doua sapunuri.
O doamna a plans la coada ca are o fetita bolnava, ca trebuie sa o mai duca la spital si ca are nevoie sa dea si ea un sapun la asistenta medicala. Nimeni nu s-a sensibilizat. Nici nu aveai cum, fiecare avea o drama acasa. Fiecare isi voia deodorantul ei si sapunul ei, semnele ei de frumusete si de demnitate. Multe eram sarace si ne era foame, dar cum sa mirosi a transpiratie?
Frumusetea a dublat vanitatea. Femeia s-a ridicat de jos si a vrut sa fie frumoasa. Ar mai fi muscat odata din marul intins de sarpe daca i s-ar fi promis sa fie cea mai frumoasa fiinta de pe pamant.
Cimentul e incins. Aerul e greu. Pasii isi pierd gratia. Fardurile isi pierd stabilitatea. Deodorantul cedeaza. Parfumul se pierde sau devine sufocant. Cei doi C de la Chanel par mai garboviti. Porii iti reamintesc structura epidermei invatata la anatomie. Iei un elastic si iti strangi tot parul acela vopsit, tratat, ondulat si nu mai vrei decat sa simti ceva racoare. Si frumusetea? Vanitatea? Le lasi pentru sezonul de toamna si prin cap iti trece ca doar femeile perfect epilate sunt iubite.
Si in toata sintagma asta de amestec de amaraciune si ipocrizie, chiar stiu ca nu mai avem cum sa dam inapoi. Cativa incepem sa devenim responsabili. Strangem din dinti si mai renuntam ici colo la lucrurile cu plastic sau la consumul de benzina, apoi vezi ca nu ai incotro. Ti-e foame, ti-e frica si vrei sa fii si frumoasa. Frumusetea vine in flacoane din plastic. Iar canicula isi tot da coate cu globalizarea. Interesant animalul asta nou, omul modern.
Sursa poza: pexels.com
