Ziua de luni e aproape pe terminate si sper sa reusesc sa scriu si articolul despre happy monday sau lunea fericita.
E frig si ploua, insa eu ador genul acesta de vreme. Dintotdeauna mi-a placut ploaia. Prefer sa imi fie putin frig, decat putin cam cald. Si nu imi explic nici astazi, la maturitate, preferinta mea pentru frig si poate ca nici nu conteaza ce inseamna asta.
Am reusit sa ajung in weekend putin la Sinaia si la Busteni. A fost socant de liber drumul, statiunile cam golase, dar asta a fost bine. Nu mi-a placut ca in Sinaia avem aceeasi mentalitate fara acces cu caini in restaurante sau doar cu caini mici, din pacate galagiosi. Astfel ca Max, desi super cuminte si civilizat, nu a fost primit. Restaurantul de la Palace m-a pierdut definitiv de clienta in momentul in care chelnerul mi-a spus ca e deja cineva cu un catelus mic si cam nervos in restaurant, ca atare eu cu un caine vizibil disciplinat si linistit nu am avut acces. Adieu si pana veti invata sa fiti civilizati, prefer un langos cinstit pe banca in parc cu cainele meu alaturi, mult mai civilizat decat multi bipezi ce intra in restaurentele cu mofturi. Inteleg ca sunt si clienti care poate au venit cu un caine agresiv, galagios, insa la noi era vizibil cat de disciplinat e Max, plus ca restaurantul era 50% gol.
In rest, printre multe lucruri legate de munca, am reusit astazi sa fac lucruri si pentru ceea ce fac in Social Media, adica sa mai filmez clipuri scurte pentru stories sau TikTok. TikTok-ul este pentru mine si un test profesional, am clienti interesati de zona asta. E un canal ciudat, e un amestec de lucruri de proasta calitate, dar apar si canale de TikTok cu un continut bun, e pur si simplu un Turnul Babel in varianta online. Nu ma pot lamuri inca, insa e o zona de cercetat.
Am vrut sa fac mai multe poze astazi, insa lumina naturala m-a cam fentat. Asa ca dupa multe suceli, am renuntat. Am reusit sa pozez cateva produse pe care le folosesc cu mare placere. Mereu am cautat lotiuni de corp ce miros bine, geluri de dus parfumate. Gelul de dus Mara Blu are o aroma florala chiar speciala si foarte a la francaise. Uleiul de dus Adulther de la Maison Olfactif este o experienta completa de rasfat. Doar la uleiul acesta de dus sa nu va lasati opriti de culoarea galbuie data de extractele botanice, lasati sa va bucure textura si mirosul vanilat-fructat si senzual.
Gandul de azi: ia lucrurile asa cum sunt, gasesti mereu ceva mai bun.
Lasă un comentariu