Pentru ca s-a incheiat concursul Scoala de Beauty Blogging by l’Oreal Paris si premiul cel mare, excursia la Paris, o va bucura pe Koko, eu o sa va povestesc de ce am o relatie speciala cu acest loc din lume. Felicitari inca o data si pentru Aleka si Cristina, a fost un concurs frumos, dar doar un concurs. Iar L’Oreal Paris ne-a aratat inca o data ca “meritam”. Si e singura marca de beauty care vine cu un concurs destul de puternic si care antreneaza bloggerii de beauty.
Paris, 2008
Paris-ul este pentru mine un loc special si unde am ajuns intotdeauna ca sa celebrez ceva, uneori nici nu imi dadeam seama ce anume si realizam dupa ce coboram din avion acasa.
Paris, Champes Elysees 2008
Am vazut prima data Paris-ul in 1995, mai am niste poze de atunci, insa sunt pe hartie, s-au cam ingalbenit, nici nu stiu pe unde le mai am ca as fi vrut sa vi le arata. Aveam 18 ani , am ajuns lesinata de sete si foame in aeroportul Charles de Gaulle dupa un zbor obositor . Ma asteptau niste prieteni pe care mi-i facusem prin corespondenta scrisa si telefoane, era perioada cand Franta isi dorea sa le deschida romanilor usile si inimile si cand familiile de acolo isi doreau sa le ofere copiilor din Romania cateva zile de vacanta in Franta. Imaginati-va ca in 1995 erau abia 6 ani de la Revolutie, abia incepuse moda cu “iegarii” si abia vazusem prima data serialul Beverly Hills si bausem primele sticle de Coca Cola. Impactul cu Franta a fost atunci pentru mine dramatic. Am plecat de la aeroport cu metrou, tren etc, nici nu mai stiam unde ma ducea valtoarea orasului si am ajuns in final in inima Parisului.
Am iesit din metrou, am urcat scarile si…..am vazut Notre Dame, primul lucru pe care l-am vazut in Paris. Am inceput sa plang si de bucurie si de uimire. Francezii cu care eram m-au lasat sa imi revin si m-au intrebat de ce plang. Am zis ca atatia ani m-am uitat pe poza cu Notre Dame si pe alte poze cu Parisul si ca nu imi vine sa cred ca e asa de frumoasa in realitate si ca o pot vedea. Am vazut apoi La Tour Eiffel si am mers cat am putut pe jos pana era sa pic de somn….de fapt am adormit cand ne-am intors la masina. M-am trezit pe drum si am vazut pe geam un magazin Carrefour, asa aruncat in camp, in noapte. Traversam Franta spre Lorraine, zona de nord-est a Frantei, spre un satuc care nici nu era trecut pe harta rutiera.
Am ajuns si am ramas fascinata de nobletea locurilor, dar si de naturaletea taranilor din nordul Frantei, un fel de ardeleni mai rasati , dar tot la fel de cuminti si harnici. Am adormit instant undeva la 2 noaptea. A doua zi a inceput totul. Eram deja francofila pe viata.
La Paris am mai revenit apoi cu un curs facut la o firma pentru care am lucrat aproape 8 ani. Tot la Paris am mai ajuns cu mama si apoi cu sotul meu, plus alte delegatii de serviciu cu diverse scopuri. Am vazut Parisul in ploaie, in arsita, in frig sau caldura. E un oras cu un magnetism incredibil.
Paris, 2007, congelata de frig in fata la Louvre.
In Paris am mers mult pe jos, ca asa ii poti intelege frumusetea.
Nu am ajuns inca sa vad tot ce mi-as fi dorit, nu am vazut inca nici toate obiectivele turistice clasice. Am insa banca mea acolo langa La Tour Eiffel unde imi place sa mananc cu porumbeii.
Stiu si unde se mananca mamaliga la Paris si ciorba de fasole, daca te apuca dorul de mancare de acasa.
Cand am fost cu mama eram amandoua surprinde de cum miroase in Paris, pana si detergentul folosit la metrou de oamenii de serviciu avea un iz de ambra.
parc langa Paris…2007
Parizienii stiu engleza si se straduiesc sa te ajute daca nu intelegi ceva, insa au o mare bucurie sa te auda ca le stii limba. Si au o curiozitate tare apriga sa te recunoasca dupa accent de unde vii…eu am fost categorisita ca rusoaica, norvegiana si poloneza…suna bine, nu? “Alors vous etes Roumaine…je ne le dirais pas…”
Zborul cu avionul nu e o preocupare prea placuta pentru mine, insa pentru Paris as putea sa ma remobilizez. Cel mai frumos zbor spre Paris a fost intr-o dimineata din Milano catre Paris, am trecut peste Alpi, am vazut varful Mont Blanc, era un cer senin superb. Am ajuns deasupra Parisului si orasul se vedea ca in palma, l’Arc de Triomphe era ca un degetar aruncat pe o masa. Fiind zbor de dimineata, am primit croissant si chocolat chaud in avion…..era de vis. Iar pilot era o femeie, o frantuzoaica cu o voce melodioasa si cand am coborat din avion a iesit din cabina…..avea maxim 1.60 m si era blonda cu ochi albastri….avionul fusese pilotat de une petite poupee.
Realizez acum dupa atata vreme ca nevorbind franceza de atata vreme, mi-am cam pierdut din exercitiu si sper sa pot cat de curand sa reiau la langue francaise. Citesc de cate ori pot in franceza si mai si scriu, dar rar. Va suparati daca scriu si articole in franceza despre cosmetice? 😀
Cheres amies, gros bisous si sper ca intr-o zi sa va fac un super live blogging din Paris, cu Instagram si tot tacamul, ca sa facem asa un fel de pod peste Europa :)….donc, a Paris!
