Rutina mea de sport de dupa pandemie

Daca in pandemie ne saturasem sa vedem live-urile ale antrenorilor si tot felul de demonstratii sportive online, hai ca a venit vremea sa ne revenim. Cei ce faceau sport inainte de pandemie au facut si inchisi in casa si fac si acum. Sigur ca in casa si fara antrenor e mai greu, dar tot se poate si e mai bine decat deloc.

La aproape 40 de ani m-am apucat de karate shotokan traditional. Nu mi-a fost usor deloc. Ce zic usor, ma simteam penibila, abia ma miscam. Cand sensei m-a pus sa fac o flotare, abia puteam sta pe maini, imi tremurau coatele si nu eram in stare sa le misc. Cand repetam prima data kihon, nu reuseam sa inteleg logica, nu retineam miscarea. Aveam senzatia ca ma lovesc de fiecare coleg.

Primele luni imi spuneam mereu gata, asta a fost ultima sedinta. Insa ceva ma misca mai departe. Voiam sa mai incerc, chiar daca eram cea mai slaba din echipa.

Intre timp am avut ocazia sa mai trec pe la sali de fitness. Experiente foarte proaste am avut. Toti antrenorii erau obsedati sa ma slabeasca si sa bage in mine proteine. Ma fortau sa lucrez pana la epuizare, la modul ca dupa un antrenament abia mai puteam apasa piciorul pe ambreiaj. Cu exceptia lui Razvan, pe care l-am cunoscut la Urban Masaj. Tot la Urban Masaj m-am mai antrenat cu Mihai pe care acum il gasiti cred ca la Sweat Concept la Piata Tineretului in Bucuresti. Razvan este la Worldclass Constanta. 2-3 sedinte am facut si Romeo Tudorache, insa menirea lui principala este sa fie terapeut in masaj, plus ca recunosc ca m-ar costa prea mult sa merg la el foarte des. Dar daca voi aveti posibilitati sa mergeti saptamanal, cel putin pe masaj are abilitati extraordinare. Pana si fiul meu il apreciaza pentru interventiile dupa giumbuslucuri adolescentine de tip Spiderman sau ,,ma dau cu trotineta cum vreau eu”.

Despre Urban Masaj am scris recent aici si este locul unde mai ajung sa ma repar cand fac o intindere sau cand am un disconfort muscular mai mare.

De anul acesta am inceput sa merg la Pilates, la PYM Sunrise, in zona Domenii.

Rutina mea inseamna asa: minim o sedinta de karate pe saptamana, 2 sedinte de pilates pe saptamana si o data pe saptamana acasa o serie de lucru cu gantere, TRX, elastice. Uneori reusesc sa fac si zilnic. Dar minim eu o data pe saptamana lucrez acasa exercitii diverse. Cel mai bine lucrez in aer liber, insa nu am unde in Bucuresti la modul sa fie si aproape de casa si sa nu se zgaiasca lumea la mine de parca fur ceva.

Am reinceput ca acasa, pe perioada menstruatiei sa lucrez usor, usor fata de zilele cand nu puteam 2 zile sa fac decat sa ma duc la calculator, apoi la baie si in pat. Nu lucrez atunci zona abdominala, dar fac chestii usoare, stretching, anumite exercitii din kata. Kata inseamna in karate o succesiune de miscari cu o anumita logica de aparare, atac si pregatire.

Ehipamentele mele sunt foarte ieftine. Am un gi de karate pe care am dat 70 de lei si unul care costa vreo 300 de lei. In rest, la Pilates ma duc cu chestii cumparate de la Lidl si Sinsay, uneori Decathlon. La Karate sunt in picioarele goale, la pilates cam tot asa. In rarele dati cand ajung la sala de fitness am niste adidasi basic de la Decathlon. Daca as putea alerga in picioarele goale pe pamant curat, ma refer cum ar fi o gradina la tara, ar fi lux. Nu alerg, nu duc inca la capitolul respiratie, mai am de invatat. Insa daca vreau sa alerg, am invatat tot de la Romeo Tudorache, dar si de la Razvan si Mihai, sa nu alerg pe ciment normal decat daca am super adidasi cu amortizare. Daca nu, mai bine mers sprinten. Daca vreau sa alerg, fie pe pamant, fie pe teren special de alergare si cu incaltaminte de alergat. Momentan nu e genul meu, in concedii cand merg in zone salbatice mai cochetez cu putin alergat. In Bucuresti nu imi place nici in parc.

De la sensei – asa se numeste instructorul de karate – am invatat sa fiu foarte disciplinata si sa imi accept limitele. Sa repet uneori pana la epuizare o miscare ca sa o invat cum trebuie.

Una peste alta, desi nu as fi crezut vreodata, astazi nu suport ideea sa treaca 3 zile fara sa fac ceva in materie de sport. Spun asta pentru ca mereu mi s-a spus ca am un fizic fragil, problematic, ca nu am voie sa fac prea mult efort. Parintii nu m-au incurajat niciodata, iar medicii mereu spuneau ca sunt prea mica si ma umflau de vitamine pe toate caile. Inainte de 1989 mama facea cu greu rost de vitamine.

Cam asta ar fi pe scurt, daca aveti intrebari, le astept cu placere si raspund la ce stiu.

Poze de pe la antrenamente eu nu am, adica extrem de putine, am zis ca intr-o zi o sa platesc un fotograf eventual sa ma ajute cu niste poze sa le am pentru blog. Altfel nu am cum, cand merg la sala sunt foarte concentrata pe ce lucrez acolo. Plus ca e un semn de lipsa de respect fata de sensei si de antrenoarea de pilates sa ma fatai pe acolo cu poze. Dar ma organizez cand o sa am si timp si bani sa fac niste sedinte foto.