Trenduri care trebuie sa dispara in 2017

Trenduri sau obiceiuri, nu stiu cum sa le numesc, insa sunt cateva lucruri care ar cam trebui sa dispara. Este poate strict parerea mea, insa am tinut sa impartasesc cu voi cateva lucruri care ma deranjeaza vizual sau ca idee.

Unghiile false super ascutite si impopotonate. Sunt pur si simplu oribile unele modele, kitchoase si nu vad ce plus de frumusete aduc unei femei. Daca ai unghiile mai chinuite si nu cresc, ok, poti folosi metodele acestea de a folosi ceva fals sa mimezi o unghie frumoasa, dar atentie, am zis o unghie frumoasa. Poti pune niste unghii false cu un aspect mai natural, cu o lungime cat de cat ok si in acord cu degetele tale. Foarte oribile sunt unghiile ascutite pe degete grosute si masculine. Brrr!

Barbatii cu barba si coc. Nu mai suport sa vad spectacolul acesta de barbati care arata oarecum a calugari, multi din ei cu par soios si cu o barba spre care mi-e si frica sa ma uit. Una este sa fii un barbat cu o fizionomie mai exotica caruia acest stil i se potriveste si alta e sa fii cu genul ala care poarta tricou polo sau al carui tricou sta intins peste burta si ii mai atarna si barba si cocul. Ca sa abordezi un asemenea look trebuie sa arati intr-un anumit fel.

Blugii elastici, skinny, si la femei si la barbati. Pentru mine, groaza maxima este sa apara un peisaj un domn cu blugi stramti, cu coc si cu barba hidoasa. Efectul este dramatic, dramatic de ridicol. Nu mai vorbesc de femeile care poarta acesti blugi skinny oricand si oricum, expunand diverse parti anatomice cu toate santurile, liniile si denivelarile. I-as vinde obligatoriu cu manual de intrebuintare.

Buzele negre si albastre. Am inteles nebunia, a fost, a trecut, pana si Dior a scos asemenea rujuri. Insa una este sa folosesti un asemenea machiaj pentru un editorial de makeup, moda sau pe teme de Halloween si alta este sa apari la ora 12 ziua, undeva pe strada, cu aceste buze.

Aftershave de folosit pe post de primer, bicarbonat pe post de masca faciala, etc, adica tot felul de gaselnite ciudate laudate si mega recomandate de catre tot felul de “beauty guru”. Aftershave-ul este de folosit dupa barbierit si are treaba lui, bicarbonatul poate deveni ingredient al unei masti faciale in anumite conditii, ca si tratament, dar nu asa de “fleurs de cou cou” sa ne manjim niste bicarbonat pe fata, eventual mixat si cu zeama de lamaie si apoi sa ne miram de ce fata noastra arata rau.

The Ordinary mania!! Atata comunicare a fost si este cu acest brand The Ordinary incat am fost cat pe ce sa comand o tura anul trecut cand tot citisem si eu, ba chiar vazusem si la youtuberi mari internationali atata buzz. Intre timp intr-unul din beauty box-urile de la Lookfantastic mi-a sosit o crema de la The Ordinary care mi s-a parut o banalitate. Intre timp, au inceput sa iasa si voci ale unor oameni mai echilibrati in afirmatii si care au zis ca The Ordinary este o treaba de marketing, buna pana la un anumit nivel. Dar, daca iti doresti un produs complet si de folosit a la longue, nu stiu de ce sa te complici sa iei 2 creme si 3 lotiuni sa le mixezi ca sa iasa crema ideala. Pentru ca practic produsele de la The Ordinary cam asta sunt, fiecare produse (crema/ser) e concentrat pe un ingredient si trebuie sa le combini in rutina ta de ingrijire. In nici un caz nu vad un sens sa fie recomandate ca si gaselnita ideala pentru ingrijirea tenului, mai ales ca nu le poti combina chiar asa dupa mintea ta si nestiind care e treaba cu fiecare. De ce sa nu iei niste produse bune, gata facute??? La bani tot acolo ajungi. Ca sa nu mai zic ca nu risti nimic.

Poze cu manichiura expusa pe volanul masinii, of course cu logo la vedere. Nu mai zis de manichiura super incarcata si de brandul masinii care trebuie sa impresioneze neaparat, pe mana mai sunt eventual vreo 20 de bratari Pandora, alta chestie care deja devine prea mult, si uite asa avem un platou de chestii expuse pe bietul volan.

Selfie cu gura tuguiata. Poti face asta din cand in cand, din elan de fericire, ai o ocazie si ai vrea sa pupi pe toata lumea. Dar nu de facut tot timpul si exagerat, pe bune, nici cand te pupi cu cineva nu te zgaiesti la buzele lui tuguiate si nu ai chef sa le vezi neaparat.

Buzele extramarite, Acum marirea de buze nici nu se mai considera operatie estetica, ci un fel de tratament cosmetic de care se face abuz. Sunt atatea ingramadeli de buze reesapate pe Instagram incat te intrebi ce va mai urma, ce isi vor mai pune in buze? Am auzit recent de la specialisti in domeniu ca e grav ce se intampla si se ajunge la cate o situatie ce chiar intra in chirurgia reparatorie pentru ca injectarea buzelor a inceput sa se practice ca si manichiura falsa mentionata mai sus, adica peste tot si cat mai mult.

Sunt mult mai multe trenduri care ar cam trebui sa se termine in acest an si cred ca deja unele dintre ele au ajuns sa ne oboseasca vizual.

Mai mult va povestesc in clipul de pe Youtube si astept cu interes parerile voastre.