Un parfum bio de la OrganicBaby.ro – Pacifica Mediterranean Fig

Cand descopar un parfum nou, primele zile il incerc si de cateva ori pe zi in diverse circumstante – il port in casa, ma dau cu el si daca ies afara si incerc sa vad cum se comporta. Pasiunea mea pentru parfumuri o stiti deja, insa atractia pentru parfumurile bio a inceput de cativa ani de cand am descoperit primul parfum bio. Si tot am noroc in ultima perioada sa pot testa arome bio si surprinzatoare. De curand m-am inscris in programul dedicat bloggerilor de pe OrganicBaby.ro si…bineinteles ca am cerut sa primesc la testat un parfum bio.

Si am facut si un filmulet pe tema acestui program special pe care l-am postat pe canalul meu de Youtube saptamana trecuta. Cand ma entuziasmeaza ceva, simt nevoia sa si vorbesc, nu doar sa scriu :).

Asa cum ati vazut si in film am primit la testat un parfum de tip roll-on , Pacifica, Mediterranean Fig.

Parfumul l-am ales in primul rand pentru aroma de smochine, gasesc destul de rar parfumuri cu aceasta esenta si atunci cand le gasesc fac tot posibilul sa le am. Aroma de smochin este un pic lemnoasa, dar si dulce, e un amestec care mi se potriveste mie, imi place sa simt acest miros.

Asa cum vedeti si din ingrediente, parfumul nu contine ftalati si nici parabeni, uleiuri minerale, GMO, propilenglicol si culori artificiale. Asta din start iti permite sa il porti fara grija vreunei alergii, daca tii un copil in brate ai certitudinea ca nu il intoxici cu substante nedorite.

Forma de roll-on permite o aplicare placuta si usoara si chiar mai economica. De multe ori am senzatia ca la un parfum clasic prin pulverizare cam 30% din parfum se pierde in aer pur si simplu. Este usor de purtat in orice poseta, mare sau mica, incape si intr-un portofel, astfel incat il poti purta dupa tine si il poti folosi fara sa deranjezi in jurul tau. Spun asta gandindu-ma ca atunci cand mergi intr-un mijloc de transport in comun si in jurul tau nu miroase taman bine, poti aplica asa pe furis putin parfum pe mana sau pe o esarfa ca sa iti improspatezi mirosul din jurul tau, fara sa faci un nor de parfum in jurul tau.

Parfumul este descris asa pe site-ul OrganicBaby.ro:
Pamantul intalneste apa in acest desavarsit amestec verde cu smochine dulci, ciclama, muschi si cuisoare, toate unite intr-o baza atragatoare de lemn de santal. Senzual si complex, este o perspectiva minunata asupra clasicei smochine. “. 
Parfumul este unisex, totusi mie mi se pare cam feminin, nu prea il vad purtat de un barbat, desi e un parfum si cu o nota lemnoasa destul de intensa, mai ales ca nota de baza.

Pretul acestui parfum este de 72 de lei, exista si in varianta solida la 62 de lei. Pentru un parfum bio cu un continut atat de pretios, eu consider ca este un pret corect si de bun simt.

Oferta acestui magazin mi-a permis mereu sa imi cumpar produse bio si veti vedea ca au si promotii mereu, aduc si noutati.

Voi ati cumparat pana acum de pe OrganicBaby.ro? 

Clubul BeautyBarometer

A fi frumoasă nu ține doar de cosmetice, intră în Clubul BeautyBarometer ca să afli mai mult decât simple știri de beauty.

*Prin abonare confirmi că ai peste 16 ani și ai citit termenii și condițiile