Replica celebra dintr-o piesa de teatru atat de draga mie ,,Zoe, fii barbata!”, surprinzator a deturnat niste mentalitati. Am auzit aceasta replica ,,Haide, mai,fii barbata!” in foarte multe situatii din viata mea sau din anturaj. Indirect, generatii intregi de femei au inteles ca ideea de barbatie pentru ele ar insemna un plus de calitate. Adica, mai explicit, e mai misto o femeie ce ar arata un pic de masculinitate, fie in atitudine, fie in limbaj si fie chiar in aparitia ei fizica. Sau daca nu mai misto, e mai dezirabila in societate, la munca si chiar in patul iubitului ei. Hm , incepe sa sune ciudat.
Am facut introducerea aceasta si cu acest articol deschid o serie de articole de tip eseu dedicate feminitatii, asa cum o vad eu. Ca de asta se cheama articol de tip eseu. Nu sunt vreo documentata in sociologie, psihologie sau antropologie. Am un nivel minim de cunostinte in acest domeniu, atat cat poate avea un intelectual mediocru si fortat sa produca in sistem capitalist ca sa supravietuiasca.
Cum am trait eu sintagma ,,Zoe, fii barbata”
Inca de foarte mica mi-a intrat in cap ca daca nu voi capata independenta materiala totala, nu o sa rezist in lumea asta. Ca atare, am facut tot ce am putut eu. Am invatat cat de bine am putut si am muncit cat de mult am putut. Am ajuns chiar de doua ori internata cu surmenaj clinic mascat sub diverse alte diagnostice care sa dea bine in cazuistica unei femei. Despre workaholism, adica dependenta de munca, am scris de multe ori si vorbeam candva cu o terapeuta ca as putea scrie o carte despre asta. Am vreme. Am abia 42 de ai si uneori simt ca am inceput sa imi traiesc viata cu adevarat de putina vreme. Cam de pe la 31-32.
Perioada mea de masculinitate a insemnat o munca intensa in a demonstra lumii si mie ca pot. Ca pot face ce face un barbat, ca pot munci si face performanta. Prin asta, am atras langa mine multi profitori, deopotriva femei si barbati. Dar nu vreau sa vorbesc despre asta si despre cum eu, ca si femeie, m-am anulat. Cred ca au fost minim 5 ani in care eu am purtat doar jeans si sacou. Aveam in garderoba o fusta, una singura, si aceea daruita de o prietena. Ma machiam mereu sa par mai batrana si mai dura, adica mai ,,barbata”.
Ma purtam ca un barbat chiar si cu barbatii care imi faceau curte sau care se apropiau de mine in orice fel. Fireste ca atrageam numai specimene cu o masculinitate nu foarte bine definita. Cand se speriau sau cand ii apuca nervii, plecau la mama sau la cineva ce simboliza mama pentru ei. Ceea ce nu era rau, insa la peste 18 ani, un barbat mai merge la mama sa o ajute eventual la niste treburi, sa ii duca flori de 8 Martie si sa o scoata la teatru. Dupa 18 ani, cu tot tespectul, nu iti mai spala mama chilotii, nu iti mai pune in farfurie si nu ii mai calca camasa puiului. Sau daca se intampla inca asta, nu prea mai esti barbat si nu iti respecti mama.
Se vorbeste despre feminizarea barbatului. Dar din pacate, avem si masculinizarea femeii. Nu stim cine e vinovat. Si nici nu conteaza. Ideea este doar ca se genereaza multe frustrari. Ideea a doua este ca te poti trezi din asta. Pe mine, m-a trezit un alt surmenaj clinic care mai avea si un alt diagnostic, eram in faza in care corpul meu la 29 de ani nu mai putea face un copil. Si atunci am inteles ca treaba nu este o joaca. Am avut si bafta sa dau si peste barbatul care a trimis la plinbare definitiv barbatul din mine. Eu am avut bafta asta. Socul a inceput cand o ginecoloaga mi-a spus ca ovarele mele seamana cu ovarele unei femei la menopauza. Desi eram ok ca si fizic, chiar foarte ok, performanta profesionala era maxima si am avut bani in acea perioada sa ma duc la Paris sa stau o ora in magazinul Louis Vuitton si sa nu aleg nimic pentru ca nu imi placea. Masculinitatea imi dadea insa de furca si ma mai si ajuta sa am un tupeu fantastic. Insa femeia din mine murea incet ….
Cum am redevenit femeie
Dupa faza cu ,,Zoe fii barbata”, am depus armele. Actiunea se intampla imediat dupa ce am iesit din cabinetul al doilea de ginecologie care imi confirma acelasi lucru. Ca femeia din mine se pregatea sa se retraga in glorie. O sa spuneti ca probabil nu aveam activitate sexuala si ca eram o acritura. Au contraire, aveam si asta. Aveam multe atribute exersate din zona feminitatii pentru ca am avut noroc de educatie buna. Mama, bunica, matusile mele m-au invatat lucruri pe care le aplic si azi, legate de curatenia fizica, de cochetarie feminina, despre cum sa imi aleg hainele, de faptul ca o femeie nu are ce sa caute cu paharul in mana sau cu tigara in mana la un loc cu barbatii, ca o femeie isi arata intimitatea doar la ginecolog si in pat cu barbatul ei si multe altele. Sufletul meu insa vedea doar cariera si putere, voiam sa fac bine in jur celorlalti cu resursele mele, dar… nu mie. Eram o prietena buna, oricand cu bani de imprumut sau chiar de dat, sustineam alte vise. Dar nu sustineam visele mele.
Aveam si zile cand plangeam, cand ma retrageam ca o fiara in barlog si ma intrebam ce e in neregula cu mine. Nu stia insa nimeni. Imi aduc aminte, ca intr-o delegatie, stateam si plangeam uitandu-ma pe geamul hotelului. Era superb afara si se anunta o zi minunata. Dar cand s-a facut ora sa merg la sedinta, mi-am luat sacoul negru, blugii, mi-am tras doua linii negre la ochi, o tona de parfum si am iesit. Nu stia nimeni ca in camera de hotel plangeam ca o muiere…. nu se cadea. Si nici nu as fi stiut sa spun de ce plangeam. A urmat apoi o perioada cand nu puteam scoate nici o lacrima. In fine, nu vreau sa ma gandesc cum se zvarcolea femeia din mine sa iasa la suprafata.
Corpul meu insa s-a revoltat puternic si abia astazi ii multumesc din plin. Orice ati vrea voi sa imi spuneti, Mama Natura exista si te aduce la normal. Nu a fost usor acceptarea si oarecum retragerea mea din arena leilor. Dar eu nu eram un leu, eram… o Zoe, cu parul blond, cu chipul bland si maini care puteau mangaia un copil. Vorba unui domn cu care am avut o conversatie cand aveam vreo 22 de ani ,,o femeie ca tine trebuie tinuta in puf”. Numai ca eu am considerat ca ma lua la misto si ca era si libidinos. Dar nu, avea mare dreptate. Bun, nu sunt de acord cu un ,,puf” total. Insa poti ramane foarte femeie asigurandu-ti existenta la nivelul la care sa iti permita sa ramai femeie. De indata ce simt in gesturile mele si in atitudinea mea ceva ,,nori” de masculinitate ce imi polueaza sufletul, ma retrag rapid pentru ca lectia este invatata. Si astazi pot afirma cu toata relaxarea ca sunt femeie.
Asta e povestea mea, primul meu eseu. Va mai urma.
