5 ani de BeautyBarometer, 5 emotii

Felul in care am inceput BeautyBarometer acum 5 ani ar putea fi o anecdota. Ma bucuram ca in sfarsit gasisem o baby sitter, incepusem sa mai ies din activitatile care ma tineau extrem de legata de copil si incepusem sa imi aduc aminte ca vreau sa mai scriu. Si pentru ca tot nauceam pe toata lumea cu ideile mele despre cosmetice, iar in debara aproape 2 rafturi erau ticsite de toate micile mele comori parfumate, trebuia sa scriu despre ele.

Si iata ca au trecut 5 ani. 5 ani de cand scriu aici. BeautyBarometer este spatiul meu, este locul unde revin cu placere aproape in fiecare zi. Au fost perioade cand nu ma puteam mobiliza sa scriu, treceau saptamani si abia reuseam sa scriu un articol. Ca orice lucru personal, inseamna si momente bune, dar si momente de tristete. Din acest motiv, am incercat sa concentrez tot ce am trait ca si blogger pana acum in 5 stari, 5 stari care pana la urma ma reprezinta ca si om: tristete, veselie, “Je m’en fiche”, serioasa si “seduisante”. 

Tristetea vis-a-vis de blog venea din faptul ca nu reuseam sa scriu, nu gaseam timp. Blogul a fost si este un hobby, ca atare vine in agenda mea undeva pe la coada. Pana la urma m-am impacat cu ideea ca oricat mi-as dori sa scriu mai mult, nu am cum. Sunt lucruri pe care le uit, incep articole si apoi le sterg pentru ca nu mai am cand sa fac pozele sau nu apuc sa le scriu cap coada. As zice tristete si oboseala deopotriva, ca si stare.

Veselia vine atunci cand simt ca am scris exact cand si cat am vrut. La asta se adauga reactiile voastre, indiferent de natura lor, ma bucur atunci cand voi aveti ceva de spus si o si spuneti.  Ma bucur cand voi imi scrieti, cand imi comentati si cand ma recunoasteti pe strada sau pe la cumparaturi. Ma bucur cand descopar si produse care chiar imi fac bine si nu mai trebuie sa experimentez. Ma bucur ca deja am uitat numarul celor care mi-au spus ca i-am inspirat sa inceapa si ele un beauty blog.

“Je m’en fiche” sau “I don’t care” este starea prin care trec cand sunt situatii confuze si cand iau o atitudine cam de copil. Cam asa fac copiii, cred ca ati observat, nu le place o jucarie, nu stau sa se chinuie cu ea sa le placa, trec la urmatoarea.  Spun ca “je m’en fiche” ( “nu imi pasa”, imi place ca in franceza e verb pentru asa ceva si nu trebuie sa folosesc negatia) pentru ca e cea mai sanatoasa atitudine pe care v-o recomand, e chiar foarte bine cand identifici lucrurile de care nu trebuie sa iti pese, abia atunci incepi sa te concentrezi mai bine pe lucruri de care iti pasa cu adevarat. Va recomand sa mergeti pe instinct, detecteaza cel mai bine lucrurile de care nu trebuie sa va pese.

Serioasa sunt de felul meu, poate din cauza ca lucrez cu cifrele si nu mi se permite sa spun doar 1 sau 2, ci 1,12 sau 2.45.  Si stiu ca fiecare cifra de dupa virgula da impresia finala. Tot asa incerc sa fiu foarte atenta la detaliile acelea mici, sa raspund la mesajele private in maxim 24 de ore, asta ar fi un exemplu. Asa ca am tableta mereu la indemana sau telefonul. Inclusiv ca si stil profesional sunt mereu asa, am lucrat mult pe “customer care” si am invatat de-a lungul anilor cat de mult conteaza sa raspunzi si sa iti adaptezi raspunsul la ceea ce iti scrie un client sau un colaborator, nu conteaza de business.

“Seduisante” sau seducatoare sunt in felul meu. Ma expun mai putin, asa sunt eu. Expansiva cred ca am fost pana la vreo 30 de ani, dar nici pana atunci nu am tinut sa imi expun prea mult partea aceasta de feminitate prin expunerea fizica. Am considerat ca cine trebuie sa vada ceva, vede, cine nu nu, e chiar mai bine. Totodata cred ca am si un simt al masurii prin educatie si prin felul meu de a fi.  Multi oameni din zona de stil si cultura spun ca si nuditatea sau expunerea fizicului se face in anumite contexte si nu la modul repetitiv si strident.

Ipostazele acestea am incercat sa le si ilustrez. A fost si dorinta mea ca la 5 ani de blog sa am cateva poze care sa ma reprezinte si prin care sa comunic ceva in plus celor care ma citesc.

Iar ca sa infaptuiesc acest lucru, am primit ajutor din partea unor oameni minunati carora le multumesc inca o data. A fost prima sedinta foto din viata mea, va spun ca merita ca macar o data in viata sa incercati sa faceti asta. Din cand in cand,  e bine ca si femeie sa fii concentrata doar pe tine si pe felul in care arati in imagini, sa se ocupe cineva de tine ca pozele pe care le vei face sa iti aduca in fata ochilor pe tine asa cum poate nu te vezi in fiecare zi. Asadar, inca un lucru minunat pe care l-am gasit prin faptul ca sunt blogger de beauty.

Pozele au fost realizate de Raluca Margescu.

Styling-ul a fost rezultatul muncii a doua fete talentate: Anca Popa si Ioana Carp, Zacke PR.

Pe Raluca si pe Ioana le regasiti si pe online cu un proiect atipic Debandade.

Machiajul a fost realizat de Madalina, blogger de beauty si make-up artist… si cuscra mea, adica Minnie a mea a facut cei doi pui frumosi cu Tomita al Madalinei.

Tinutele sunt din partea Giorgal, noi9.ro si Sevensins.ro.

Pozele au fost realizate la Arthur Murray Scoala de Dans, un loc unde as merge foarte des, dar inca un hobby ar fi periculos pentru agenda mea. Totusi, daca sunteti din Bucuresti si va tenteaza dansul de societate, mergeti sa vedeti cum este, prima sedinta este oricum gratuita. Aici va puteti inscrie sa incercati magia dansului. Eu mi-am propus ca atunci cand baietelul meu va fi mai mare, sa activez si hobby-ul de dans.

Cateva poze din timpul pregatirilor:

Clubul BeautyBarometer

A fi frumoasă nu ține doar de cosmetice, intră în Clubul BeautyBarometer ca să afli mai mult decât simple știri de beauty.

*Prin abonare confirmi că ai peste 16 ani și ai citit termenii și condițiile