Urmarind agenda mea de toamna, imi dau seama ca e mereu la fel. Toamna s-ar putea redenumi “the beauty days”, sunt foarte multe lucruri care se intampla, evenimente care imi raman in minte si despre care as vrea sa va vorbesc. Nu o sa reusesc niciodata sa va povestesc tot, insa am ales cate ceva ce mi-a placut in mod deosebit si sunt si lucruri asupra carora voi reveni.
Intr-o dimineata ploioasa si friguroasa, ajungeam la una dintre cafenelele mele preferate, cea de la Athenee Palace Hilton, si acolo descopeream un produs nou, Parasoftin. Stiti paranoia mea legata de mersul la salon pentru pedichiura in special, asa ca mie acest produs doar citind descrierea si ingredientele imi aduce multa liniste si abia astept sa il folosesc. Este vorba de niste sosetele magice care asigura efectul de exfoliere pentru talpi. Exfolierea se face treptat ceea ce este bine, mai exact dupa ce purtati sosetele o ora, deja o mare parte din celule moarte se desprind urmand sa observati si zilele urmatoare o usoara exfoliere pana cand calcaiele raman fine, asa cum le doriti.
In functie de gradul de deteriorare a pielii talpilor, compozitia Parasoftin penetreaza si inmoaie stratul cornos al epidermei si exfoliază calusurile. Produsul Parasoftin contine acizi AHA/BHA, care stimuleaza eficient procesele de regenerare si de reinnoire a pielii, iar aspectul de catifea este asigurat de complexul de extracte naturale, uree si alantoina care hidrateaza pielea uscata si sustin regenerarea si reconstructia epidermei, avand efect de netezire. Le gasiti doar la farmacie, se pot folosi deopotriva de barbati si de femei.
Promit sa le incerc si sa va povestesc cum au functionat.
Intr-o alta seara friguroasa am poposit la o petrecere vesela si antrenanta, Mona de la From Mona With Gloss a implinit 6 ani de blog si ca de obicei traditia a fost respectata: party si surprize pentru participante. Am stat de vorba, am ras, am trecut pe la standul Inglot si mi-am accentuat machiajul, cu ocazia aceasta am testat Duraline si tusul de ochi Inglot AMC Eyeliner gel, faimos pentru rezistenta lui. Seara a trecut repede, nici nu mi-am dat seama cand s-a facut ora 22. Ca de obicei o petrecere placuta si in traditia deja bine cunoscuta. Mona a avut mai multi parteneri care au facut ca acest eveniment sa fie o amintire placuta: OneBeat Fashion ★ 1DREAM Beauty Studio by Raluca Racovita ★ Remington Romania ★ Urban Decay Cosmetics ★ Farmec ★ inkspired.ro ★ BonBons by Monica Radulescu ★ Melkior – cosmetice profesionale ★ Keiko Slim Spa ★ Flormar ★ TopLine Europa ★. Cu Mona am mai avut in trecut si interviuri pe blog si promit sa o iau din nou la intrebari in curand, mai ales ca acum look-ul ei este schimbat, stiti ca ma refer la par care pare sa preia ceva dintr-o poveste. Asa ca revin si cu un mic chit-chat cu Mona.
Chic Salon Titan a aniversat 6 ani si am fost la petrecerea lor de aniversare, intr-un cadru restrans si foarte placut. Este un salon care a rezistat in timp, cu o clientela care deja s-a obisnuit cu atmosfera placuta de acolo si am fost invitata sa si incerc serviciile lor. In ultimii ani, evit sa merg la salon pentru servicii de coafura pentru ca nu suport scafele, aseara insa am descoperit ca daca exista dorinta de a multumi un client crizat ca mine, se poate adapta si scafa in asa fel incat sa mi se spele parul fara a ramane cu dureri. Chic Salon Titan foloseste produse CHI, Pevonia Botanica, Paese, Bruno Vassari, practic marci din portofoliul Beauty One, o companie despre care v-am mai scris si cu alte ocazii. In acest salon puteti incerca si Eximia pentru a da jos centimetri de unde nu ati reusit pana acum sa dati jos. Ieri am incercat noua vopsea lichida de la CHI si Gabriela, hair stylist la Chic Salon, a reusit sa dea nuanta aceea de gri pe care o tot incerc de cativa ani si nu iese. Despre aceasta vopsea cred ca o sa va scriu mai multe dupa ce ma mai documentez si voi reveni cu un articol separat.
1 Comment