M-a zgariat acest titlu in ochi, in tample, in cerul gurii si in palme. Dupa multe sedinte de terapie acum 3-4 ani, nici nu mai retin, am vazut in cate feluri se poate manifesta teama de moarte pana cand am ajuns sa o pun in imagini. Sa o gandesc, sa o am in minte ca un tablou si sa o accept. Cum sa traiesti din plin cu chestia asta in fata mereu?
Iar zilele acestea, pentru ca mama unei prietena a disparut fulgerator si fara sens, cu o boala aparent banala, am trecut prin diverse stari. Intai am plans. Mult, cu pauze de tuse, cu noduri, cu o confuzie completa, cu durere si furie. Pe ascuns, la 4 dimineata, in fine. Mi-a intrat vestea prin toate catunele memoriei pe care le credeam epurate. Cred ca atunci cand un parinte pleaca, ceva din tine pleaca cu el/ea, ceva din el/ea ramane cu tine. E ca o chirurgie emotionala facuta pe viu din care iesi mai calit sau mai slab, dar cert e ca timpul cicatrizeaza bine.
Am rememorat toate momentele cand am pierdut oameni dragi. Am rememorat momentul cand a murit Max 1, foxterrierul, pentru care inca ma simt vinovata si astazi. Pentru ca ceva din instinct se opunea ratiunii, dar am zis sa evit sa mai fiu atat de panicata. Inca am senzatia ca il vad si l-am vazut si pe o plaja in Grecia luandu-si ramas-bun. O fi fost in imaginatia mea, dar ce mai conteaza, mesajul trimis de Univers a venit.
Apoi am realizat cat de nepregatiti suntem de fapt de asta, desi toata viata ne temem de ea. Sau de El?
Pe final de an 2023 am avut multe atacuri de panica bazate pe stres. Mai exact, daca reuseam sa ma odihnesc si sa fac mai multe lucruri care imi plac, imi reveneam. Cum ma autoflagelam cu munca si cu grijile exagerate de adult, tot apareau in valuri.
Retin si acum o ora aparte de literatura romana – eu am avut bafta unor ore magistrale de literatura romana in liceu, avandu-l profesor pe unul din nepotii lui Marin Preda. Am tocat in acea ora toata simbolistica mortii din literatura interbelica romana. Apoi in facultate, am facut un curs de folclor cu renumitul profesor Silviu Angelescu si la una dintre tematici am dezbatut cateva sesiuni de curs simbolistica mortii in folclorul romanesc. Este fascinant ce poate face creativitatea omului in materie de thanatos. Si am ramas cu perechea aceasta de eros si thanatos in minte inca din liceu.
Imi place filozofia budista care crede puternic in incarnare si care spune ca trebuie sa iti pregatesti fiecare trecere. Si ca moartea trebuie pregatita. Iar inteleptii din zona aceea o si presimt.
Stupid, da, dar admir aproape carnal puterea samurailor vestiti pentru forta de a se sinucide dintr-un simt al onoarei pentru a intra cu dreptul intr-o alta viata. Ceva similar regasim in cultura amerindienilor si de asta nu ii sufar pe americani pentru ca au distrus o cultura fascinanta. De fapt tot lacomia colonizatorilor a dus la asta.
Felul in care ne raportam la moarte – culmea! – ne defineste major felul de a trai.
Eu am fobii, multe, nu extrem de multe, insa toate vin dintr-o raportare la moarte pe care o voi schimba. Este una dintre misiunile pe care le am la maturitate.
Si repet o chestie banala, dar trebuie repetata: carpe diem!
Sursa poze: pexels
