Evenimentul Digital Divas a marcat puternic zona blogosferei feminine si asta inseamna ca este un eveniment bun, altfel nu am fi atatea bloggerite care tot scriem pe acest subiect.
Acest eveniment insa a scos la iveala si natura noastra umana, cu bune si cu rele, si a demonstrat, daca mai era nevoie, ca exact asa cum suntem in viata de zi cu zi, asa suntem si pe online.
Pe mine m-a marcat momentul Oana Pellea si inca “mestec” cuvintele spuse de ea, le plimb prin gandurile mele si gasesc alte ganduri,a lte vise, alte amintiri, cuvintele ei au ajuns in locuri din sufletul meu de care uitasem.
Cei care au venit pe scena au fost alesi sa ne aduca idei bune, inspiratie, lectii si …chiar consultanta for free, cum ne-a adus, ca de obicei, Monica Jitariuc de la The Practice.
A lipsit acut si acum deja e “de cronica” prezentarea unei bloggerite de beauty. Eu una nu stiu pe cine as fi vrut pe scena, dar la Evensys sunt oameni priceputi care cu siguranta ar fi stiut pe cine sa aduca pe scena.
Au fost si momente oarecum penibile-comice, eu asa le-am perceput. Si vi le spun sa radeti si voi un pic:
– inainte de eveniment am primit un mail foarte de bun simt cu rugamintea sa nu intarziem sub nici o forma, pentru ca evenimentul se transmite online etc etc, foarte frumos, am apreciat nespus chestia asta, ca atare la 6 fix m-am trezit si la 8 fara 10 eram in taxi spre eveniment…la 8 si 20 am fost acolo, nu numai eu, totusi pe scena cineva a spus ca asa e cu divele, ca intarzie….as fi preferat sa ni se spuna concret de ce a durat atat pana a inceput si persoanele care au cauzat intarzierea sa vina pe scena si sa isi ceara scuze. Noblesse oblige, ca tot eram numai dive in sala.
– o parte din moderatori nu s-au prezentat, nu stiu sa spun cine ..ca nu s-au prezentat. O norma a bunului simt spune ca atunci cand te urci pe o scena si prezinti pe altii, sa te prezinti intai tu, indiferent cata notorietate crezi tu ca ai.
– pauza de masa….Doamne cat de greu e sa stai la o coada de zeci de persoane….toate flamande si incolonate taman pe hol la o iesire dintr-o sala. Ca si la alte evenimente unde am dat feed-back, spun si pentru Digital Divas ca as fi foarte dispusa sa platesc masa, numai sa stau intr-un spatiu decent si propriu servirii unei mese , chiar si rapide.
– fashion si iar fashion.…inteleg prezentarea Mirelei de la Molecule F, inteleg ca s-a dorit sa vina si Ovidiu Buta sa ne zica si el pareri ale omului care analizeaza zona de fashion si stil, dar era suficient atat. Fetele “fabuloase” au mai fost si data trecuta, bravo lor, acum prezenta lor mi s-a parut redundanta si irelevanta…eu una nu am inteles nici acum cu ce se ocupa. Neuronul meu blond a perceput doar ca ele se inteleg bine si ca se iubesc si ca sunt frumoase si calatoresc, merg pe la show-uri de fashion…ei si?
– am incercat sa inteleg ce vorbea speaker-ul vedeta, Yvan Rodic, banuiesc ca omul nu era obisnuit sa vina la evenimente de acest gen si e genul artist, stie sa face poze, sa surprinda momente unice…de ce sa-l chinuim sa vorbeasca asa de mult? se vedea clar ca nu ii place acolo pe scena sa vorbeasca si mai ales sa si fie intrerupt ,sa i se spuna sa mai taie din film….bietul om tot repeta sa se opreasca filmuletele si nu era auzit.Eu cred ca ar fi avut nevoie de mai mult suport, eventual un asistent care sa ii coordoneze materialele prezentate.
– Andreea Esca ne-a aratat un pager, ne-a spus ca trebuie sa fii pasionat foarte tare de ceea ce faci, de acord cu ea, insa eu nu am simtit-o autentica, nu stiu de ce, am ras la glumele ei….insa mi s-a parut un pic fortat tot ce a zis ea…. si exemplul cu mama pe mine nu m-a comvins, pe mine daca m-ar suna copilul meu sa imi spuna ca are nevoie de mine, as pleca si dintr-o intalnire unica cu un creator de parfumuri ( stiti ca sunt obsedata de parfumuri) sau dintr-o intrevedere cu Elton John, artist pe care il admir enorm…si chiar si dintr-o sala de operatie. A job is a job, iubirea fata de copilul tau cred ca e parte din esenta divina, nu pot pune nimic inaintea ei.Dar o admir ca a venit acolo, ca ne-a facut sa radem…dar ceva scartaia in discurs, nu stiu de ce.
– desi evenimentul era sponsorizat de Avon, nu s-a simtit ca data trecuta amprenta produselor Avon. Data trecuta stiu ca stateam la masa si imi miroseam mana data cu City Rush, parfum proaspat lansat la acea vreme, in pauze ma duceam la cele cateva locuri unde se puteau admira produsele de make-updin gama Luxe. Acum era doar la intrare un stand modest cu putine produse expuse….nici macar cataloage nu am vazut, am fost un pic surprinsa, ma asteptam sa miros iar parfumuri noi, sa vad demonstratii de make-up etc.
– scaunele erau foarte incomode, eu am avut bafta, ajungand printre primii, sa prind o canapea. Nu erau foarte multe canapele si erau dedicate mai mult speakerilor si celor care erau bloggeri oficiali ai evenimentului…daca ar fi trebuit sa stau pe acele scaune, nu rezistam pana la final.
Si acesta a fost articolul cu critici, urmeaza curand si articolul cu bile albe multe pe care le dau acestui eveniment.
5 Comments