Happy Monday, adica lunea fericita, si bine ai venit 2023! Bine ai venit, ca tot asa o sa iti spun la revedere si o sa ma panichez un pic ca a mai trecut un an.
Cred ca v-ati saturat deja de toata avalansa de stiri de cand cu epidemia de Covid. Ne obosesc atatea teorii, atatea aberatii din spatiul public. Am ajuns la momentul la care nu mai dau atentie la nimic din zona de stiri sau asa zise stiri. Iau lucrurile ca atare, imi activez instinctul si atat. Problemele financiare care vor aparea anii urmatori erau oarecum usor de prognozat.
Ca si in viata, tot ce e pe lumea asta are o ciclicitate. Dupa o perioada mai buna vine una mai rea ca sa ai din ce sa cresti. Omenirea oricum a deraiat de peste 50 de ani. Cred ca relatia omului cu butoanele a devenit din ce in ce mai sacra. Dumnezeu si butonul, divinitatea si tastele. Intai cu telefon simplu si fix, acum cu telefoane smart care ne ghideaza in tot. Nu mai putem merge pe strada fara Google maps, aplicatie de trafic, aplicatie de urmarit copilul, aplicatie de baut apa, aplicatie pentru menstruatie, de numarat pasi. Nu avem aplicatia de masurat fericirea. Pai cum aflu eu cand a fost cu adevarat un happy monday?
Fericirea nu vine din lucruri simple. Nu, deloc. Avem nevoie de lucruri complexe ce ne scutura emotiile. Da, sunt simple pentru ca sunt naturale. Un tablou superb e ceva complex si simplu. Complex pentru mine privitorul si natural, simplu pentru pictor. Ati vazut vreodata vreun pictor? Privit din afara cum lucreaza, ai senzatia ca duce pietre invizibile pe umeri, insa el traieste pasiunea, respira si executa miscarea pensulei asa cum ar mangaia fiinta iubita. El asteapta fiecare intalnire cu pensula si culorile asa cum asteapta copiii azi sa iasa de la scoala si sa se joace diverse chestii pe console si calculatoare..
Am fost intr-o zi de miercuri la Muzeul National de Arta. Era intrarea gratuita, lucru care nu m-a incantat prea mult, la muzee chiar vreau sa dau bani. Insa am fost curioasa sa vad cand si cum vine lumea. Si chiar era aglomerat! Doamne, ce frenezie sa stai la coada sa vezi un Luchian sau o sculptura modern usor hidoasa.
Am fost la librarie si acolo am simtit recesiunea. Cineva din spate parca imi spunea: cartea sau avocado? Mda, cedez cand e vorba de supravietuire. As vrea sa cred ca pot fi asa spirituala sa ma hranesc din lecturi.
Am terminat de citit una dintre cartile maestrului parfumier Jean-Claude Ellena si oarecum m-am indragostit de el. Un barbat atat de normal, de simplu, timid si in acelasi timp pasional. Comod, tipicar, dar creativ cu excese minimaliste.
Si privind tabloul acesta numit Naufragiu, nu mai stiu de cine e realizat, mi-am adus aminte de Jardins, parfumurile lui Jean-Claude Ellena realizate in perioada Hermes. Ce vremuri.
Gandul de azi: un naufragiu poate fi uneori regasirea ta completa sau temporara, ce mai conteaza, anii zboara, sufletul ramane la fel, dar simte nevoia de exprimare diversa.
