Shiseido Make-Up News, Preview si primele impresii

Shiseido Make-Up a fost una dintre surprizele in machiaj high-end ale anului trecut. In luna noiembrie a avut loc si la noi lansarea oficiala a noilor produse de make-up Shiseido, mizand pe un aspect minimalist al produselor si pe o acoperire invizibila. Desprinse parca dintr-un colaj de caligrafie japoneza, noile produse iti asigura un machiaj fie natural, fie dramatic, dar care rezista si se adapteaza tenului.

Dupa ce am incercat la eveniment cateva produse, am fost extrem de tentata de MicroLiner Ink sau de paletele de farduri  Essentialist Eye Palette, produse pe care mi le-am achizitionat in perioada Craciunului. Le gasiti si voi deja disponibile in parfumeriile Douglas.

Inspiratia noilor produse vine din peisajul urban japonez, precum si din asteptarile pasionatei de make-up de pe strazile din Tokyo, dar nu numai. Fardurile sunt realizate intr-un sistem inovativ prin excelenta, o pudra-crema care ofera o acoperire usoara, fina, dar rezistenta pana la 12 ore. Au fost o surpriza placuta pentru mine pentru ca avand pielea ochilor destul de sensibila, rar gasesc texturi pe care sa le pot tolera cateva ore bune.

Blush-ul Inner Glow Cheek Powder Blush m-a cucerit instant. Creatorii acestor produse vorbesc de similaritatea intre purtarea unui kimono de matase si purtarea acestui blush. Textura este fina, invaluitoare, dar cu impact si stralucire. Are 8 nuante, unele pot fi folosite si precum pudra de conturare sau de iluminare.

Nu am apucat sa le folosesc suficient de mult, insa inainte de Revelion, am mai cumparat si un ruj si am fost impresionata de forma de sigilare  a rujului intr-o folie opaca ce acopera ambalajul complet. Practic ai garantia maxima ca esti prima persoana care atinge acel tub, iar prospetimea produsului este optima. Pana acum, nu am vazut la nici un brand aceasta maniera de a sigila rujurile.

Primele impresii sunt bune si foarte bune, ca atare toate produsele au intrat in trusa de farduri ce le folosesc mai des. Imi place extrem de mult cum se pastreaza si dupa folosire, extrem de putin fall out si ambalajele raman impecabile.

Cateva preturi ca sa va faceti o idee, paleta este 197 de lei si blush-ul aproximativ 180 de lei. Produsele vin ambalate si in cutii de carton.

Promit si un clip in care sa vi le arat mai in detaliu, pana atunci va las cateva poze facute cu produsele cumparate.

 

 

 

 

 

Clubul BeautyBarometer

A fi frumoasă nu ține doar de cosmetice, intră în Clubul BeautyBarometer ca să afli mai mult decât simple știri de beauty.

*Prin abonare confirmi că ai peste 16 ani și ai citit termenii și condițiile