Femeia. Din gand, din pat, din flori.
Femeia ca o enigma nerusinata,
O Eva incorsetata si stigmatizata,
dar dorita mai mult si azi si maine
Pana cand nu mai vrei femeia dincolo de tine.
O Dama cu Camelii, o Anna Karenina,
Niciodata destul, niciodata aici si acum,
Plange prea mult si rade prea indecent,
Si este ea. Femeia.
Femeia pare a se sarbatori pe 8 Martie. Nu stiu daca e sarbatorita ca o bucurie sau ca o necesitate. Poate ca a doua zi sa fie uitata. Nu in sensul abandonata. Nu in mod real. Femeia pare uneori un obiect de consum si un fel de sursa la dispozitia lumii. Femeia trebuie sa fie mama. Sa fie supusa. Dar sa fie si frumoasa. Sa stie sa mangaie. Sa puna masa. Dar sa plece si cu arma in mana.
Tot ea se altereaza la fel de repede ca o floare lasata fara apa. Fuge din calea frumusetii cand nu mai are speranta.
Din folclorul stradal:
Cine e femeia aia? Dar cealalta? Aia cu fundul mare cine e? Uite-o si pe aia ce sani are….
Intr-o mare masa carnala, femeia se poate distinge sau se poate stinge. Ea e material si voce, dar si nevoie si adapost. Barbatii se ascund dupa o manta a lui Gogol, femeile se infasoara in rochii ce trebuie sa se desfaca usor si sa le faca diafane, dezirabile si functionale. Nu esti barbat daca nu te uiti dupa fuste, daca nu esti trousseur de jupons. Iar femeia? Ea asteapta, fie langa un sarpe cu un mar, fie intr-un turn despletita, privind in zare, fie simuleaza o sinucidere ca un presedinte american sa se mai contorizeze la numarul de Don Juani globali.
Sa iubesti femeia? As spune sa o cunosti intai.
Ea sau barbatul conduc lumea? Cata iluzie. Condusul lumii nu le intra in atributii. Dar pot sa iubeasca impreuna prezentul si viata.
