E dimineata. Inarmata cu un creion si un ruj, orice femeie isi trece in revista chipul si incearca sa se pregateasca sa iasa din casa. Nu vrea sa arate palida, nu poate iesi nerujata, dar nici prea strident. Undeva mai taraie o alarma, un claxon, rujul si-a facut treaba si o noua zi incepe.

Ca si femeie, de cand te nasti si pana si in sicriu trebuie sa arati bine, decent, fresh. Stiu ca afirmatia mea e cinica, insa cei care sunt specializati in make-up la un mod avansat primesc si cerinte de acest gen, de a machia doamnele  decedate ca sa arate bine si pe ultimul drum in care este vazuta in public. Ba chiar am asistat odata la o discutie intre doua mamici care isi pozasera fetitele mici la prima serbare la gradinita unde isi rujasera un pic fetitele sa nu para palide. In toate fazele, ca si femeie TREBUIE sa faci ceva sa arati bine. Ca poate nu esti prea spirituala, norocoasa, sexy, cu silueta, dar TREBUIE sa arati bine. Chipul tau trebuie sa fie fresh, buzele rosii si ochii bine pusi in evidenta.

Bunica mea si astazi imi spune daca nu prea am culoare pe fata ca totusi nu am gasit un ruj mai intens prin casa sa ma dau. Mi-o amintesc cand era mai tanara si cand pleca doar pentru un drum scurt, oricat de obosita era, isi aranja cocul si se dadea cu un ruj rosu burgundy sau mai spre marron. Tot ea imi spunea ca un ruj prea rosu sau roz nu e decent pentru o doamna. Mi-o amintesc pe mama care si cand se trezea dimineata la 5 sa plece la munca, gasea timp pentru o linie de dermatograf, pudra si ruj, mi se parea incredibil cat de bine putea arata la 5 dimineata cu doar cateva lucruri aplicate pe fata.

Cred ca undeva in ADN-ul feminin exista o mica particula care ne creste mereu asteptarile fata de noi insene in raport cu aspectul fizic, cu aspectul chipului si cu capacitatea de a ne autotransforma. Fiecare femeie devine un mic creator atunci cand ia rujul in mana sau pensula de pudra. Suntem fiecare un fel de ,,ange et demon” in acelasi timp, trasand linii pe chip care sa ne faca frumoase, seducatoare, dar in acelasi timp sa transmitem prin chip ceea ce credem noi.

Mai exista o placere a machiajului in sine, a acelor gesturi de a amesteca texturi si culori pana ajungi acolo unde in interiorul tau se formeaza un zambet, Mie imi place doar sa stiu ca am unele cutiute acolo si ca uneori pot starni ceva magie din ele. Cutiile de perle Guerlain imi sunt un fel de confidente ale frustrarilor vis-a-vis de propriul chip, dar si al momentelor cand am impresia ca pot deveni cu adevarat frumoasa in ochii mei.

Un psiholog comenta pe marginea rujurilor si a felului in care ramane batonul de ruj dupa multe folosiri, spunea ca forma rujului da multe informatii despre femeia pe care il poarta, precum si culoarea, felul in care isi pastreaza rujul etc.

Am facut curs de make-up acum cativa ani, am avut ocazia sa fiu machiata de oameni exceptionali din domeniu sau sa vad lucrand make-up artisti de prestigiu. Ce pot sa spun insa dupa atatea lucruri vazute este ca fiecare femeie stie singura atunci cand se aseaza in fata oglinzii cat si pana unde poate ajunge prin propria frumusete. Fiecare stie cat isi da voie sa fie frumoasa si cat este pregatita sa infrunte lumea din spatele unui ruj rosu sau al unui tus trasat dramatic.

Pana la urma, de ce ne machiem? Habar nu am care ar fi raspunsul, insa stiu ca totul porneste de la confruntarea cu tine insati in oglinda.

Written by Ana Maria Tatucu